Topul celor mai poluate cartiere bucureştene

Locuitorii Capitalei trăiesc mai puţin şi mai prost decât cei care stau în alte oraşe. Şi asta pentru că gradul de poluare ridicat şi aria redusă a spaţiilor verzi fac traiul dificil.

De cotidianul.ro - Autor
Topul celor mai poluate cartiere bucureştene

Locuitorii Capitalei trăiesc mai puţin şi mai prost decât cei care stau în alte oraşe. Şi asta pentru că gradul de poluare ridicat şi aria redusă a spaţiilor verzi fac traiul dificil.

Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti (APMB), cel mai poluat cartier este Titanul, care luna aceasta a înregistrat o cantitate dublă de PM10 (pulberi în suspensie, n.r.) faţă de luna anterioară. 

Astfel, locuitorii din aceast cartier, trăiesc într-o zonă din ce în ce mai prăfuită. În martie, în Titan se înregistrau 127 micrograme/metrul cub, comparativ cu cele 67 micrograme/metrul cub consemnate în februarie.

Drumul Taberei, pe locul II

Datele APMB mai arată că pe locul doi s-a situat zona Drumul Taberei, unde valoarea de PM10 s-a situat la 101 micrograme/metrul cub, cu 28 de micrograme mai puţin comparativ cu februarie.

În acelaşi timp, pe locul al treilea în topul celor mai poluate zone cu PM10 din Bucureşti s-a situat cartierul Mihai Bravu, cu 86 micrograme/metrul cub, după ce în februarie a fost lider cu 112 micrograme/metrul cub.

Alte valori ridicate de pulberi în suspensie au fost consemnate în perimetrul staţiilor de monitorizare amplasate în Baloteşti (83 micrograme/mc), Lacul Morii (76 micrograme/mc), Cercul Militar şi Măgurele (cu câte 75 micrograme/mc) şi Berceni (70 micrograme/mc).

Bucureştiul, poluat peste limitele admise

Oficialii APMB au recunoscut că, la nivelul Bucureştiului, se înregistrează frecvent depăşiri ale valorilor admise.

Instituţia de control a calităţii aerului operează o reţea de monitorizare la nivelul Capitalei formată din opt staţii: cercul Militar, Mihai Bravu, Titan, Drumul Taberei, Baloteşti, Măgurele, Lacul Morii şi Berceni.

De asemenea, pentru informarea publicului asupra calităţii aerului, au fost montate trei panouri de afişaj, în Piaţa Sergiu Celibidache, Piaţa Obor şi Piaţa Universităţii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.