Toto şi surorile lui, în premieră britanică la Festivalul Open City Docs

Filmul Toto şi surorile lui, în regia lui Alexander Nanau, va avea premiera britanică astăzi, în cadrul festivalului de film documentar Open City, unul dintre cele mai apreciate evenimente de acest gen din Marea Britanie.

ICR Londra a dezvoltat un parteneriat cu festivalul Open City încă de la prima ediţie, în 2011, iar sprijinirea proiecţiilor româneşti reprezintă încă un pas către o mai bună cunoaştere a filmului documentar românesc în spaţiul britanic.

Deşi a avut premiera recent, filmul lui Alexander Nanau a avut deja o traiectorie de festival fulminantă şi a devenit în scurt timp unul dintre cele mai premiate documentare făcute în România ultimilor ani. Câteva dintre festivalurile prestigioase la care a participat sunt Tribeca Film Festival, SUA, Festivalul Premiers Plans d’Angers, Franţa, unde a fost distins cu Grand Jury Prize, International Film Festival Rotterdam, unde a primit Silver Eye Awards, Best Eastern European Feature Documentary, Cehia, DOK Leipzig, Stockholm International Film Festival, Warsaw Film Festival şi San Sebastian Film Festival.

Totonel e un puşti de 10 ani din Ferentari. Câtă vreme mama lui se află în închisoare pentru trafic de droguri, Toto locuieşte cu surorile lui mai mari, Andreea şi Ana, şi cu un şir lung de unchi, vecini şi consumatori de droguri din cartier. Singura lui supapă este un centru de sprijin unde face şcoala şi descoperă dansul hip-hop. La rândul lor, surorile lui adolescente îşi caută şi ele locul în lume şi se maturizează, fiecare în felul ei, înainte de vreme.

Filmat într-un vérité necruţător, cu intervenţii minime, şi montat cu răbdare într-o structură pe cât de onestă, pe atât de emoţionantă, filmul acordă un acces fără precedent în ghetoul din Ferentari, în penitenciare şi în tribunale.

Regizorul Alexander Nanau (Lumea văzută de Ion B. – documentarul câştigător al unui Emmy internaţional) are o relaţie de colaborare privilegiată cu Andreea, sora mijlocie a lui Totonel, care a filmat o parte din scenele pe care se bazează acest film emoţionant despre ce înseamnă să îţi croieşti propriul drum în viaţă şi despre ce înseamnă familia pentru fiecare dintre noi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.