Totul pentru partid

Mulți pesediști cu influență în partid calculează că dacă ar ieși de la guvernare ar câștiga puncte electorale. Mai exact, dacă ar ieși de la guvernare cerând mărirea pensiilor ori a salariului minim.

Liberalii au înțeles cu întârziere acest risc electoral și acum cer și ei mărirea pensiilor. Cum cheltuielile guvernamentale au crescut sub noile reglementări din domeniul energiei, acest acord asupra creșterii pensiilor ar însemna, în fapt, creșterea datoriei noastre externe. Într-adevăr, pensiile n-au mai fost de multă vreme ajustate cu inflația. Acum, bătălia aceasta se duce în planul zgomotelor de fond: să rămână pensionarii cu impresia că și PNL s-a bătut pentru ei.

Dar, pentru liberali, riscul este ca PSD să inventeze un pretext pentru ieșirea de la guvernare dacă pensiile vor fi crescute, astfel încât, înainte de alegeri, pesediștii să aibă cale libere să critice guvernarea din toate pozițiile. Jocul decisiv are a avea loc înaintea trecerii prin rotativa care impune premier pesedist. Mulți pesediști gândesc că n-ar fi productiv pentru partid să conducă guvernul în lunile preelectorale.

Parlamentare anticipate ar putea fi o soluție cu pierderi minime pentru liberali dacă nemulțumirile populare cauzate de criza energetică vor ajunge să umple străzile în lunile de iarnă. Demisia actualului premier ar declanșa procedurile pentru anticipate. Iată de ce zgomotul de fond în favoarea creșterii pensiilor are a fi principala preocupare a fanfarelor celor două partide în lunile acestei toamne.

Un rol de seamă îl va juca faptul că Iohannis nu mai poate candida. PSD a furat startul prezidențialelor și face precampanie fie pentru Firea, care s-a derobat deja, fie pentru un candidat din afara partidului (Geoană?). Credibilitatea prezidențiabililor are a înclina balanța inclusiv la parlamentare. PNL nu pare să dețină o pălărie magică din care să scoată un viitor câștigător. Dacă vor dori să-l transforme pe clovnul Rareș Bogdan în director de circ, candidatul susținut de PSD poate miza doar pe reacția adversă față de acest personaj. Premierul Ciucă nu crește în sondaje.

Ca pasărea Mălai Viteazul, pesediștii visează să obțină mai mult de 50 la sută din voturile electoratului, dar s-ar mulțumi dacă ar putea avea o majoritate formată alături de inconturnabilul UDMR, fără PNL ori fără AUR. La capătul iohannist al celui mai dur antipesedism, iată cum acest partid poate reveni la scorul de pe vremea lui Dragnea, iar cheltuielile guvernamentale vor face alpinism spre noi vârfuri ale datoriei externe. Udemeriștii nu vor protesta, desigur. Vom ajunge precum Grecia în 2009? Ar fi mult mai rău, dat fiind că grecii au rămas cu autostrăzi.

„Miracolul” românesc al neputinței de a investi în infrastructurile esențiale ale dezvoltării: ce fel de prezidențiabil ar putea câștiga alegerile dacă ar promite austeritate pentru autostrăzi? Să oprim creșterea pensiilor până ce vom avea infrastructura pusă la punct! Investiții ca în China nu vor veni dacă vom tot crește salariul minim. Dar dacă nu-l creștem, ne papă inflația puterea de cumpărare.

Contextul european aduce a doua mare prăbușire economică cauzată de ideologizare. Prima a condus la sfârșitul URSS. Acum se petrece începutul sfârșitului UERSS. Superpolitizarea pieței energetice n-a lăsat nimic liber pe această piață. A fost pusă să lucreze pentru o iluzionistică salvare climatică a planetei. Noile generații de politicieni sunt la fel de fascinate de ideologiile generoase, dar mincinoase, ca și cele care au ratat eficiența sub comunism.

Din păcate, nici acum, la fel ca în 1989, nu avem destule minți pregătite să ajungă pe malul celălalt al istoriei, în lumea de după destrămarea iluziilor ideologice și întoarcerea la un adevăr economic fără constrângeri utopice.