Traficant bătut măr de rudele unui consumator de droguri

Un traficant de droguri, care acţiona pe raza municipiului Iaşi, a fost prins de oamenii legii după ce a fost agresat de rudele unui client de-al său, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Potrivit sursei citate, individul încerca, în cursul zilei de miercuri, să vândă 30 de grame de cannabis unei alte persoane, însă în momentul tranzacţiei au intervenit rudele cumpărătorului.

„Pe parcursul interacţiunii cu persoana care intenţiona să cumpere, mai multe rude ale acestuia din urmă ar fi intervenit şi l-ar fi agresat fizic pe cel în cauză, pe motiv că îi vinde droguri, situaţie care a impus intervenţia poliţiştilor şi a unui echipaj medical”, se precizează în comunicatul DIICOT.

Ulterior, au fost prinşi în flagrant delict, succesiv, alţi doi bărbaţi, unul în timp ce ar fi comercializat 50 de grame de canabis, iar acesta din urmă deţinând asupra sa diferite cantităţi de canabis şi MDMA.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus, vineri, reţinerea celor trei persoane, pentru 24 de ore. Acestea urmează să fie prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Recomanda [votes_up id=739120]

7 Comentarii

  1. Canabisul nu e drog! E ca tutunul, peste tot e la liber. În loc să se ocupe de droguri adevărate, poliția o freacă cu canabisul, adică cu puștimea.

  2. Ce poliție și bre? Cei care sunt in complicitate sau cei care se fac că nu văd? Pute in aer drogurile la consumator, este imposibil sa nu depistezi consumatorul dar și traficantul! Felicitați celor care au acționat asupra traficantului!

  3. Poliția nu prinde traficanți de cât atunci când sunt bătuți.Altfel, cotizează și trăiesc liniștiți. Mai un pic și o să le dea pensii de eroi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.