Tribunalul Bucureşti a dispus, luni, eliberarea din arest a Mirunei Pascu, mama şoferului de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri în localitatea 2 Mai, şi cercetarea acesteia sub control judiciar. Decizia nu este definitivă.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată săptămâna trecută de DIICOT alături de părinţii săi, Miruna şi Mihail Claudiu Pascu.
Tânărul este acuzat de consum şi trafic de droguri, Miruna Pascu de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, iar Claudiu Pascu de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Vlad Pascu se află în arest preventiv, în timp ce tatăl este sub control judiciar.
Miruna Pascu este acuzată că ar fi şantajat o fată, martoră în dosarul în care este cercetat fiul ei. Concret, ea ar fi ameninţat-o pe prietena lui Vlad Pascu că va face publice informaţii şi imagini compromiţătoare despre ea, dacă va colabora cu procurorii.
Da’ pe Statu roman cand il aresteaza? Statu roman e un stat care prin institutiile lui (in spetza Militzia) se face vinovat de tragedia asta. Daca Statu isi facea datoria (si nu era un Stat esuat asa cum a spus stimabilul), atunci nu il lasa pe golanul asta sa conduca in continuare drogat. Statul nostru nu functioneaza. Vinovatii sunt militzienii si Statu. Nici un militzian nu a fost gasit vinovat sau macar sanctzionat, s-a pus batista pe tzambal. Vor fi avansati in grad cand se mai linishtesc apele.