Tragedia munţilor

Fac parte dintre cei care au copilărit şi în Munţii Apuseni. Am dus vitele la pădure şi la şuri, am stat şi cu oile pe coclauri. Ba am trăit şi scene de neuitat. Am prins o noapte la oi, cu câteva sute de mioare şi cu sora cea mică a mamei, o codană care abia îşi scosese buletinul. Şi am auzit auitul înfometat al lupilor, pe urmă le-am văzut ochii aprinşi. Am ridicat felinarul în dreptul feţei şi am început să ţip de parcă m-ar fi sfâşiat deja. Urletul acela de copil speriat i-a pus pe fugă. Şi eu şi căţelul şi sora mamei tremuram împreună împungându-ne unul în altul. Am călărit pe munte fără şa, am păscut vitele, am pierdut şi oile şi caprele şi le-am regăsit şi am sărit din mesteacăn în mesteacăn ca o sălbăticiune care nu putea fi prinsă. Am trăit muntele din plin în fiecare vară, până când am plecat la şcolile de la oraş.

Şi am revenit peste ani, adult, încercat de gânduri şi singurătate. Sălbăticia şi frumuseţa naturii din copilărie par a se fi ascuns ca nişte animale sălbatice fugărite. Oriunde te suceşti pe povârnişurile Carpaţilor de Miazăzi, prin Apuseni, chiar şi prin Munţii Cibinului, dai de lume. În primul rând, de aceşti mari devastatori ai pădurilor, firmele de exploatare forestieră. Apoi braconieri şi hoţii de lemn. Oamenii săraci ieşit la furat cu căruciorul, cu autoturismul sau cu camionul. Apoi turismul aşa-zis off-road. Motociclete şi „jeep”-uri turuie zi şi noapte, îşi încrucişează drumurile şi răscolesc pădurile, speriind animalele. Primari grobieni şi tâmpiţi se laudă cu mega-concursurile organizate de ei prin creierii munţilor. Şleauri, focuri, conserve, PET-uri, ce vrei şi ce nu vrei. E un fel de jaf din toate părţile, început după 1990 şi desăvârşit acum cu acest turism sălbatic, dezorganizat, la cheremul celor care vor să se distreze prin pădurile şi prin poienile Munţilor Carpaţi. Ba goana noastră disperată după turişti a adus şi o armată de străini, fericiţi să se distreze prin munţii în multe locuri încă virgini, dar lipsiţi de pază, de reguli şi de o legislaţie adecvată. În ţările lor, turiştii aceştia mari iubitori de păduri româneşti nu pot să treacă pe unde vor, nu pot tulbura ambianţa pădurilor şi a văgăunilor pe care se odihnesc sălbăticiunile. Şi mai ales nu pot polua în nici un fel. În România e liber la toate. Şi la privatizări, şi la devalizări şi la umblat prin munţi şi prin păduri.

Aşa cum în Deltă nu se poate intra oricum şi nici face orice, la fel şi în munţii României. A venit vremea să tratăm Carpaţii noştri la fel ca Delta Dunării. Altfel vom avea o baltă enormă la gurile Dunării şi nişte stânci golaşe ca o spinare de un animal preistoric în locul Munţilor Carpaţi.