Cel puţin 43 de copii se află între cele 254 de persoane ucise de un torent de noroi care a devastat oraşul columbian Mocoa, în urma unor ploi torenţiale care au devastat regiunea andină din nord-vestul Americii de Sud, transmite AFP.
”Am fost informat că bilanţul a crescut la 254 de morţi. 43 sunt copii. Ne rugăm pentru ei. transmitem condoleanţe familiilor lor”, a transmis preşedintele Juan Manuel Santos după ieşirea din matcă a trei râuri, vineri noaptea, care a provocat ”un ocean de noroi” ce a luat totul, potrivit unor martori.
Membri ai gherilei – Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC, marxiste) – care a semnat un acord de pace cu Guvernul, şi-a oferit duminică ajutorul la reconstrucţia Mocoa.
”Stând de vorbă cu luptători de gherilă, (mi-au spus) că ar vrea să se ducă acolo să muncească şi să ajute la reconstrucţie, Cred că este posibil ca (…) Farc să facă această propunere. Sunt foarte înteistaţi de această tragedie”, a declarat Ivan Marquez, principalul negociator al rebelilor.
