Un copil în vârstă de 12 ani din municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, a fost găsit spânzurat, vineri seară, de grinda unei anexe gospodăreşti.
Tatăl acestuia spune că incidentul a avut loc în timp ce băiatul încerca să lege o funie pentru a-i face un leagăn surorii sale.
„S-a urcat pe un scăunel, ca să înoade sfoara. A tras-o în două. A băgat capul şi pe urmă a vrut să bage mâinile ca să îi vină sfoara subţiori, să îi arate la fată că a făcut hintă. În timpul ăsta, când a băgat mâinile, a fugit scăunelul şi a căzut jos. Era uşa închisă că afară ploua. Erau vecini aici în stradă. Noi eram în casă ocupaţi cu treburile. O vecină a auzit fata plângând şi ţipând şi a crezut că s-a lovit că i-au văzut că sunt în coteţ. El a închis uşa ca să nu iasă fata în ploaie”, a susţinut tatăl băiatului.
Poliţiştii spun că nu există suspiciuni de crimă în acest caz. Băiatul era elev într-o clasă cu nevoi speciale.