Tragedii pe șosele

Trei bărbați au murit, iar un altul a fost grav rănit, sâmbătă dimineața. De asemenea, un adolescent de 16 ani a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă

Tragedii pe șosele

Trei bărbați au murit, iar un altul a fost grav rănit, sâmbătă dimineața. De asemenea, un adolescent de 16 ani a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă

Trei persoane au murit, iar o alta a fost grav rănită, sâmbătă dimineața, după ce șoferul unui autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un TIR, în județul Mureș, la ieșire din Sighișoara către Brașov.

Victimele decedate sunt trei bărbați cu vârste între 30 și 40 de ani.

”Accidentul s-a produs la ieșire din Sighișoara către Brașov, între localitățile Vânători și Mureni. Circulația a fost blocată pe un sens. Persoana rănită era încarcerată și s-a intervenit pentru scoaterea ei din mașină”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, Cristian Virag.

Potrivit IPJ Mureș, accidentul a avut loc după ce șoferul autoturismului a ajuns pe contrasens, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, respectiv carosabil umed, și a intrat în TIR-ul care venea din sens opus.

”Cei trei decedați și persoana rănită se aflau în autoturism”, a precizat IPJ Mureș.

În județul Alba, un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, iar doi adulți au fost răniți, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și a lovit o țeavă de gaz.

Autoturismul a rupt o țeavă, iar patru sate din județul Alba – Ciumbrud, Sâncrai, Leorinț și Rădești au rămas fără gaz.

În cele patru localități locuiesc peste 2.000 de persoane.

Șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, potrivit Poliției.

 

 

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Sunt curios când C.N.A.D.N.R. va răspunde pentru neadaptarea drumurilor la condițiile de trafic, că la salarii s-au integrat în U.E.

  2. Regret că zilnic se întîmplă tragedii pe cîmpurile de luptă bombardate numite drumuri , și apreciez faptul că dumneavoastră Ioana și redacția Cotidianul , acordați atenție acestui fenomen național total ignorat de autorități cu consecințe dramatice în rîndul romănilor . Este singura modalitate de a sensibiliza greii politici preocupați de cu totul alte priorități și nu de viața romănilor … , a celor care îi trimit la București și îi plătesc cu sute de milioane … ! Păcat de miile de vieți irosite anual datorită micimii caracterelor dămbovițene … !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.