Traian Băsescu: GRECO a greșit și se discreditează

Traian Băsescu a declarat că raportul GRECO este lipsit de echilibru, în condițiile în care nu aduce în discuție toate abuzurile care au avut loc în justiție despre cate toți românii știu.

De (R.C.)
Traian Băsescu: GRECO a greșit și se discreditează

Traian Băsescu a declarat că raportul GRECO este lipsit de echilibru, în condițiile în care nu aduce în discuție toate abuzurile care au avut loc în justiție despre cate toți românii știu.

Traian Băsescu a declarat că raportul GRECO este lipsit de echilibru, în condițiile în care nu aduce în discuție toate abuzurile care au avut loc în justiție despre cate toți românii știu. Fostul președinte s-a întrebat cum poate fi credibil raportul când nu vorbește despre abuzurile de la Prahova.
„Când vine raportul GRECO și, deși știe despre toate abuzurile care s-au petrecut și au fost scoase la suprafață în România, nu spune un cuvânt. Se face politică. Eu, în locul celor de la GRECO, aș fi menționat nevoia continuării procesului de securizare a libertății magistraților. Le-aș fi scris gros acolo ceea ce am spus, și am văzut că a fost trecut în dreptul altui politician, dar e spusă de mine, că fiecare magistrat are libertate atâta câtă vrea să își ia. Din acest punct de vedere, cred că raportul GRECO a greșit și se discreditează exact pentru că nu semnalează și lucruri pe care deja le știu toți românii. Cum mai poate fi credibil raportul GRECO când tu nu vorbești nimic despre abuzurile de la Prahova, despre numărul mare de achitări pentru oameni care au stat în arest preventiv? Nu spune nimeni că asta a fost principala caracteristică a justiției în ultimii 10 ani. Pe fond, lucrurile au progresat, dar au fost erori. GRECO trebuia să le semnaleze ca încălcări ale drepturilor fundamentale ale unor oameni. ”, a afirmat Traian Băsescu, joi seara, la TVR 1.
Europarlamentarul PMP a adăugat că a fost neplăcut surprins de lipsa de echilibru a rapoartelor GRECO.
„Pentru mine a fost o surpriză neplăcută lipsa de echilibru a raportului GRECO și următorul nu va mai conta. Am văzut nenorociri făcute de justiție și GRECO nu spune un cuvânt. S-a focusat pe desființarea Secției de investigare a magistraților. E opțiunea fiecărui stat”, a completat Băsescu.
El a mai spus că președintele Klaus Iohannis trebuia să recunoască încă de la începerea mandatului abuzurile în justiție.
„Unde cred eu că o să aibă o oarecare responsabilitate domnul Iohannis în politica internă. A venit după 10 ani de discurs prezidențial de susținere a instituțiilor statului, de ranforsare a instituțiilor statului care în acești 10 ani și de izolare a acestor instituții de orice altceva, inclusiv de influența politică, cel puțin aparent. După 10 ani nu o să meargă să o mai ții încă 10 ani cu același discurs. Eu aș fi recunoscut, ca proaspăt președinte «domnule, s-au făcut totuși și abuzuri și hai să continuăm lupta împotriva corupției și reformarea justiției, având grijă și de respectarea drepturilor fundamentale». Nu nuanțat, aici trebuia pusă o tușă groasă cerută de orice stat civilizat”, a conchis Traian Băsescu.
Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO) a transmis că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului Bucureştiului de a desfiinţa Secţia specială de investigare a magistraţilor.
Președintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, ca Guvernul să vină cu o inițiativă legislativă pentru a corecta „aomalia”care este Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), precum și alte neregularități din domeniu, urmând ca dezbaterea să aibă loc în Parlament.
Totodată, Iohannis de declarat că Executivul PSD-ALDE a primit un nou cartonaș roșu din partea forurilor europene, legat de justiție, prin rapoartele GRECO, și spune că în ciuda recomandărilor, Guvernul continuă să emită ordonanțe în domenii importante.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Basescu nu are calitatea de vorbi despre coruptie sau justitie !!
    Ce calitate are Basescu in a-si da cu parerea ,,GRECO a gresit” ?…La asemenea nivel ,,nu se greseste” !! – Daca zicea – Comisia de la Venetia – ca GRECO a gresit…imi mai faceam probleme…DAr asa – base ??

  2. Ce tupeu pe acest individ, cunoscut cu pseudonimul „Petrov”!El este autorul disparitiei flotei maritime si de pescuit oceanic, a mii de vagoane de Marfa CFR,a retrocedarilor dubioase si a implicarii in afaceri necurate, gen ALRO.De asemenea, a infiintarii statului paralel tradator!Mai are tupeul sa vorbeasca si drept rasplata sa primeasca si un mandat de europarlamentar!Cine l-a recompensat romanii neiformati sau stapinii lui?

  3. Asa este, au fost mari erori în perioada domniei securistului turnător petrov,dar cea mai mare eroare este ca mafiotul asta este încă in libertate.

  4. Vedeti, marinarul nu spune o vorbulita despre protocoale! De ce? P:entru ca au fost facute la sugestia si acordul lui! Mai clar decit atat, nu se poate! A atins, Basel Scaraoschi si puncte care sunt strigatoare la cer, in sensul ca GRECO (calul troian, sic!), se manifesta ca un factor politic, decizional, ceea ce nu este sau nu ar trebui sa fie! Acolo sunt opiniile factorilor de decizie din Europa, cu acordul celor de la noi( presedinte, dreapta politica, ong-uri, etc)!

  5. Băsescu este un aligator/cameleon politic și este menținut în viața politică de o parte a statului suprastatal prin trecerea pragului electoral la limită al partidulețului său de câțiva ani încoace. Iohannis, acest neavenit cotrocenist, va sta și în cap sau va face tumbe de acrobat anchilozat dacă Greco, Bruxelles, sau Berlin îi va cere. Dacă Greco îi spune lui Iohannis să facă mersul piticului, el se va conforma în secunda 2 fără să stea pe gânduri, împreună cu toți pnl-iștii și usr-iștii care îl susțin. Iohannis reprezintă esența românismului, chiar dacă e cam sas.

  6. Iohannis, un bou solemn. Din cite ii zic lui consilierii, conduce o tara ca o floare. In ce realitate virtuala o trai asta? Joaca jocuri pe calculator cu nevastasa?

  7. Javra ordinara..cine a pus bazele acestui sistem ticalosit!?..Stii tu ce stii..nu degeaba ai scos pasarica cu Statul Mafiot! Cat de nesimtit poti sa fii ca acunm sa pozezi in ALBA CA ZAPADA!?
    Dar la cat jeg ai pe tine…ce ne mai miram!?..Astia sunt nenorocitii care ne-au condus! Lepra de la Cotroceni…se aude?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.