Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat un mesaj în care susţine că „parte din clanurile ţigăneşti” au revenit în ţară şi par să nu respecte legile, iar dacă Ministerul de Interne nu acţionează acum este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă.
„Dacă Ministerul de Interne va continua să rămână desprins de informaţia din teritoriu, în lipsa căreia nu poate acţiona, este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă după căderea intunericului sau să avem teamă a ne părăsi ziua locuinţa de frica spărgătorilor”, a scris Băsescu.
„Peste şase luni va fi prea târziu! Parte din clanurile ţigăneşti au revenit acasă şi par a refuza categoric să respecte legile ţării. Lupta acerbă pentru a controla afaceri ilegale în zonele pe care şi le-au auto-atribuit împingându-i la acte de violenţă greu de imaginat a se petrece în România cu doar câteva luni în urmă. Grupările de spărgători profesionişti de locuinţe specializate, în neutralizarea instalaţiilor de supraveghere şi devalizarea locuinţelor în doar câteva minute, îşi fac tot mai simţită prezenţa prin creşterea rapidă a numărului de locuinţe jefuite. Grupările de spărgători specializaţi în golirea bancomatelor, a caselor de bani de la sediul firmelor sau din magazine, se mişcă şi ei cu dezinvoltură pe meleagurile natale după ce s-au specializat în Europa”, a menţionat fostul preşedinte.
El transmite că „grupările ţigăneşti de tip mafiot, care încep să-şi împartă zonele în care percep taxă de protecţie de la comercianţi, îşi fac şi ele simţită prezenţa cu atât mai mult cu cât este în plină desfăşurare şi procesul de ocupare a zonelor în care vor acţiona reţelele de cerşetori. Deşi există, încă nu a apărut ca fenomen continuu tâlhărirea bătrânilor, a femeilor şi a copiilor în plină zi pe stradă sau la poarta şcolii, dar nu suntem departe”.
Băsescu cere Ministerului de Interne să ia cât mai repede măsuri pentru a gestiona situaţia şi cere statului să răspundă proporţional la violenţa infractorului.
„Nu mai avem prea mult timp. Poliţiile locale trebuie să devină un partener al Poliţiei Naţionale. Trebuie să transmită zilnic la Inspectoratele de Poliţie informaţii despre grupări infracţionale din comunitate, despre distribuitorii de droguri care circulă prin cartiere mai ceva ca poştaşii, trebuie să se implice în asigurarea siguranţei cetăţeanului. Dacă Ministerul de Interne va continua să rămână desprins de informaţia din teritoriu, în lipsa căreia nu poate acţiona, este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă după căderea intunericului, sau să avem teamă a ne părăsi ziua locuinţa de frica spărgătorilor”, a avertizat el.
„Când văd un poliţist sau un jandarm lovit de un infractor, parcă am impresia că statul însuşi a primit un pumn în plină figură, dar societatea îi cere statului să răspundă proporţional la violenţa infractorului. Iar infractorul nu stă pe loc, pentru ca statul să-i răspundă proportional. Ori mai loveşte odată, ori fuge şi lasă statul fără răspuns proportional”, afirmă Băsescu.
Fostul preşedinte nu detaliază un caz anume şi nici nu indică care este sursa temerilor sale.
Lui Băsescu are de ce să-i fie frică de clanuri.Ştie el de ce.Pentru că rromii nu uită şi nu iartă.Nouă ăstorlalţi n-are de ce să ne fie frică.
Uite că mai glăsuieşte şi azi Vocea Patriotului Naţionale! În consonanţă cu o logică demnă de Pristanda.
Are Domnia Sa acces la informaţii clare (statistici, cazuri, dinamică) sau dă doar cu presupusul???
Şi textul e cam şchiop: afirmaţii de tipul „par a refuza categoric să respecte legile” nu spun nimic. Refuză sau nu refuză? E îndoială metafizică sau fapt probat? Doar filozoful Lagavulin ştie, după o meditaţie de 18 ani…
N-a înţeles că exemplu marelui licurici – de a domina tactic străzile cu batalioane înregimentate – e perdant.
Mai apoi e regretabil că Domnia Sa se dezice de acţiunea lăudabilă de integrare socială activă, prin alianţă. Are doar model în familie, prin propriul frate.
Petrov poate fi credibil ca_cunostinte in materie avand in vedere vechile sale legaturi pe care le-a avut cu ‘mondialii’. O explicatie a gargarei sale actuale ar fi dorinta de a-l razbuna pe Mircica.
Foarte curand Romania va deveni (daca nu a si devenit) Rromania.
Basescu stie ce spune ca doar aia sunt prietenii sai!
Si daca nici nea Basinescu nu se pricepe la clanuri ,atunci cine se mai pricepe…el este chiar ruda sau parca nasul lor….Aici il cred 101% . Oricum daca se „ingroasa gluma” ,cind va iesi el pe strada , va iesi cu nepotii pe care-i va tine (pe post de scut) in brate… ca si la primele mitinguri sau/si adunari la care a participat dupa ce cu mare greutate a slobozit locul pentru Shrek.
Cat de naiv poti fi sau te crede si vede acest wisky+gheata daca tocmai familia lui era copie si uniune pe afinitati pe clanuri?! Scarbavnicul a uitat ca telwviziunea e plina de aceasta entitate, a uitat ca aceasta entitate l-a pupat cu invitatii pe micile ecrane nonstop?
Bashinescu cauta sa aprinda focul urei rasiale in Romania…Sa fie Sorosh seful lui???..Macaveica omul lui Bashescu erea langa Sorosh.
Fiind cumătru cu ei domnul Traian Băsescu știe foare bine ce spune, și având casa și dânsul și fetele dânsului pline de bunătăți știe pentru ce îi este frică. Însă apelul este serios și descrie un lucru foarte grav. Din pacate domnului ministru Vela i-a transmis domnul președinte Iohannis ordinul de zi pe Ministetul de interne: -lăsați-o mai moale cu pandemia și pregătiți culoarele succesului PNL+USR pentru alegeri.
Parcă domnul Băsescu se afla în tandreţuri cu rromii cu ceva timp în urmă.A uitat?Sau nu-i mai sunt de folos?
clanurile au sustinerea baronilor locali bolsevici.
Pentru voturi, Băsescu făcea băi de mulțime cu clanuri ca cel al lui Bercea Mondialu. Sau în HarCov cu UDMR și PCM. Poliția a fost din todeauna lipsită de autoritate în fața infractorilor. Nici Băsescu și nici Iohanni n-au mișcat un deget în CSAT, dar au avut grije să aibă serviciile secretè bugete de miliarde și mai mulți angajați decât au alte țări mari. La Dragnea a bătut cineva din palme să vină GuWernul meu, gata fost arestat. Mii de clanuri în toată Romănia, nu le-a pasăt.
Atunci îi erau bune clanurile acum put.