Traian Băsescu, preşedintele Portugaliei!

Stimate domnule Jose Manuel Barroso, indicaţiile dumneavoastră cu privire la desfăşurarea referendumului din România au aruncat în haos ţara al cărei umil cetăţean sunt. În acelaşi timp, decizia dumneavoastră, domnule Barroso, are şi o parte foarte bună. După referendum am putut constata că, într-adevăr, Traian Băsescu este singurul cetăţean al României care ştie cum trebuie să se comporte instituţiile statului de drept. La fel ca şi dumneavoastră, domnule Barroso, domnul Băsescu dă indicaţii preţioase, care, dacă ar fi respectate întocmai şi la timp, ar salva România democrată.

Din nefericire, am putut constata şi că Traian Băsescu a avut dreptate atunci când a spus că şcoala românească produce, în general, tâmpiţi. Tâmpiţi care au ajuns în posturi decizionale şi care, neînţelegând mecanismele economice, financiare şi politice, distrug ţara. La aceştia se adaugă cele 7,4 milioane de tâmpiţi de rând care, în tâmpenia lor, au participat la lovitura de stat din 29 iulie 2012.

Stimate domnule Jose Manuel Barroso, în aceste condiţii, e clar că România nu-l merită pe Traian Băsescu. Cum ar fi păcat ca o asemenea capacitate să se piardă, ar fi bine, domnule Barroso, să-l luaţi pe domnul Băsescu la dumneavoastră, în Portugalia, şi să-l faceţi preşedinte. În această perioadă în care Europa traversează o criză profundă, Portugalia are nevoie de un conducător capabil şi puternic, iar acesta nu poate fi decât Traian Băsescu. În speranţa că propunerea mea nu va fi catalogată ca o imixtiune brutală în treburile interne ale Portugaliei, vă mulţumesc, domnule Barroso, pentru atenţia deosebită pe care aţi acordat-o României!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 758 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.