Transgaz a obţinut finanţare pentru alimentarea CET Işalniţa şi CET Turceni

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi directorul general al SNTGN Transgaz SA, Ion Sterian, au semnat contractul de finanţare pentru creşterea capacităţii

De B C
Transgaz a obţinut finanţare pentru alimentarea CET Işalniţa şi CET Turceni

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi directorul general al SNTGN Transgaz SA, Ion Sterian, au semnat contractul de finanţare pentru creşterea capacităţii

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi directorul general al SNTGN Transgaz SA, Ion Sterian, au semnat contractul de finanţare pentru creşterea capacităţii de transport a SNT şi a siguranţei în alimentarea cu gaze naturale a Sucursalei Electrocentrale Işalniţa (judeţul Dolj) şi a Sucursalei Electrocentrale Turceni (judeţul Gorj).

Potrivit unui comunicat al Transgaz, finanţarea este asigurată din Fondul pentru Modernizare şi are o valoare de aproximativ 8,5 milioane euro, în condiţiile în care valoarea totală a proiectului derulat de SNTGN Transgaz SA este de 143,6 milioane lei (28,85 milioane euro).

„Prin semnarea acestui contract de finanţare Transgaz îşi reafirmă angajamentul ferm de a continua demersurile pentru dezvoltarea, modernizarea şi extinderea infrastructurii de transport gaze naturale cu finanţare nerambursabilă. Proiectul asigură alimentarea cu gaze naturale necesară pentru producţia de energie în bandă a celor două centrale pe gaz, respectiv 850 MW Işalniţa şi 475 MW Turceni, fiind totodată parte a procesului de decarbonizare asumat de România. Reiterăm şi cu această ocazie mesajul ferm adresat noii conduceri a Comisiei Europene, comisarilor cu atribuţii pe componentele de mediu, schimbări climatice şi energie de a avea în considerare că securitatea în aprovizionare, diversificarea surselor de energie, reducerea preţurilor la energie şi combaterea schimbărilor climatice au toate un numitor comun: gazele naturale şi infrastructura de transport a gazelor naturale”, a declarat Ion Sterian, în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, doar prin asigurarea unui nivel de finanţare important al infrastructurii de transport gaze naturale, pregătite pentru hidrogen verde, se pot asigura premisele reindustrializării, decarbonizării, reducerii preţurilor la energie şi creşterea calităţii nivelului de trai al populaţiei.

Prin această investiţie, Transgaz atinge încă două obiective majore: creşterea securităţii aprovizionării cu gaze naturale pentru zona de Sud-Est a României şi crearea condiţiilor necesare racordării la Sistemul Naţional de Transport gaze naturale a localităţilor din regiune, aceste dezvoltări
permiţând şi alimentarea altor consumatori casnici şi industriali din zonă, a mai precizat directorul general al companiei.

Gazoductele pe care le va construi Transgaz, respectiv Conductă Racord CCGT Işalniţa (Dolj) – 0,610 km, Conductă de transport gaze
naturale NT Hurezani – NT Turburea (Gorj) -24,165 km şi Conductă de transport gaze naturale Ţânţăreni – Turceni (Gorj)- 11,055 km, au o lungime totală de peste 35,5 km, au diametrul DN 500 şi sunt proiectate pentru o presiune de 40 bar, vor traversa două judeţe, permiţând racordarea la reţeaua de gaze naturale a 12 localităţi, însemnând peste 42.000 de cetăţeni, 15.500 de gospodării, 82 de unităţi de învăţământ, 24 de lăcaşe de cult, 22 de unităţi medicale şi1 1 cămine culturale.

Amplasarea lucrărilor pentru conducta de transport gaze naturale” Creşterea capacităţii de transport a SNT şi a siguranţei în alimentarea cu gaze naturale a Sucursalei Electrocentrale Işalniţa (judeţul Dolj) şi a Sucursalei Electrocentrale Turceni (judeţul Gorj)” se află în extravilanul comunelor Hurezani, Vladimir, Săuleşti, Aninoasa, Turburea, Filiaşi, Ţânţăreni, Brăneşti şi Turceni din judeţele Gorj şi Dolj.

Conducta este situată în judeţele Gorj şi Dolj din Regiunea Sud-Vest.

SNTGN Transgaz SA a depus, prin Ministerul Energiei, un număr de 12 proiecte pentru extinderea şi modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale, fiind aprobate până în prezent, 4 proiecte pentru a fi finanţate din Fondul pentru modernizare.

Fondul pentru Modernizare (FM) este constituit din veniturile obţinute prin licitarea pe piaţă a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE, pentru perioada 2021-2030, România având alocat un procent de 11,98%, ce reprezintă un buget de peste 15 miliarde euro care poate fi utilizat până în anul 2030.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Termocentrala de la Fântânele e oale și surcele din anii 1990. Încă o dovadă că TOTUL a fost plănuit cu așa numita revoluție sau, subtitlu, lovitură de stat în frunte.
    De ceva ani vorbesc de construirea altei termocentrale pe gaz dat fiind că au mai rămas stația de transformare și stație de măsurare/reglare gaze. Numai că, dacă o fac, ne-o bagă cu „stocare hidrogen”.

  2. centrale inchise:Fantanele si Iernut jud. Mures, Chiscani jud. Braila? In scoala am invatat ca aveau peste 650 Mw Iernut si respectiv Chiscani. De ce nu le dati in functiune? ar avea o putere de peste 1300 Mw nu este voie pt ca baietii destepti ar pierde? Sau gazul nefolosit trebuie daruit Germaniei si de aceea combinatele de ingrasaminte trebuie tinute inchise, pierdut personalul, pt ca intr-o zi nu veti mai avea ingineri si operatori, cine se va mai angaja intr-un combinat CET? Unde vor mai face practica pt a deveni profesionisti?

  3. Fondul de Modernizare e finanțare tot din bugetul statului român, tot din banii cetățenilor din Romania, o altă resursă sigură de furat prin înșelătorii și escrocherii. Repet din datele de baza privind ultima schimbare a regimului din Romania(minciunile cu revolutia) 27.12.1989, Romania a devenit sursa sigura de furt, șantajat, vândut, mințit în orice pentru de marii capi ai țării care formează o uriașă caracatița infracțională cu bazele de prin 2004. Pentru cei care au simțit, văzut și trăit pe pielea lor, nu e ceva nou sau de moment cum se lasă să se înțeleagă, e certitudine. Monstrul infractor e la Cotroceni și nu se vrea dezlipit de activitatea vizibil infracțională sub nicio formă, ba mai mult, obișnuință pe baza de dedicații a legislației, continua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.