Transportul în comun, vizat de „băieţi deştepţi”

O minte raţională ar putea presupune că, în plin sezon de vânătoare a amatorilor de venituri necurate, corupţia a luat o mică vacanţă, măcar până se mai potoleşte fervoarea justiţiarilor dezlănţuiţi.

De cotidianul.ro - Autor
Transportul în comun, vizat de „băieţi deştepţi”

O minte raţională ar putea presupune că, în plin sezon de vânătoare a amatorilor de venituri necurate, corupţia a luat o mică vacanţă, măcar până se mai potoleşte fervoarea justiţiarilor dezlănţuiţi.

O minte raţională ar putea presupune că, în plin sezon de vânătoare a amatorilor de venituri necurate, corupţia a luat o mică vacanţă, măcar până se mai potoleşte fervoarea justiţiarilor dezlănţuiţi. Logica ultimelor evenimente ne arată însă că „băieţii deştepţi” îşi văd de treabă nestingheriţi, privind detaşaţi arestările celor mai puţin norocoşi cărora le-a venit rândul să probeze ultimele modele de costume în dungi. Unii sunt prinşi în mecanisme complicate, cu o mare inerţie, incapabile să frâneze la primul semn de pericol, alţii au fost pupaţi în dos până la anestezierea şi apoi anularea instinctului de conservare, iar cei mai periculoşi se ştiu la adăpost de orice neplăceri cu iz juridic. Sistemul le aparţine şi nu poţi ajunge la ei decât dacă, misiune imposibilă, desfiinţezi peste noapte tot ce înseamnă politică, administraţie, servicii secrete şi justiţie pe teritoriul României.

Pana atunci nu ne rămâne decât să consemnăm derapaje şi văicăreli colective, nici o intenţie de aluzie. Mai sunt şi unele revolte pe care avem obligaţia, prea rar din păcate, să le aducem în atenţia publicului.

Aflam alaltăieri că o mare confederaţie patronală a transportatorilor, COTAR, intenţiona să picheteze Guvernul cu vreo 7.000 de vehicule diverse. Sclipitorii din Primăria Capitalei au refuzat autorizarea protestului pe motiv că ar afecta circulaţia în Bucureşti, de parcă nu orice manifestaţie de stradă, la care românii sunt îndreptăţiţi prin lege, ar avea acelaşi efect. Cei de la COTAR au amânat protestul cu o săptămână şi sunt hotăraţi sa iasă pe străzi joia viitoare indiferent dacă vor fi în legalitate sau nu.

Confederaţia are peste 27.000 de membri în 36 de judeţe şi cuprinde federaţii şi asociaţii de întreprinzători ce au ca obiect de activitate transportul de persoane, împreună cu proprietari de şcoli auto şi de service-uri auto.

Preşedintele acesteia, Vasile Ştefănescu, a acceptat să prezinte cu câteva zile înainte motivele care vor bloca Bucureştiul pentru mai multe ore.

A insistat să precizeze că „revendicările nu au nimic în comun cu politica, deşi protestul pleacă de la încercările de modificare a Legii 92/2007 privitoare la transportul public local”.

Aceasta a fost adoptată cu doar câteva luni înainte ca un Regulament pentru respectivul domeniu de activitate al Comunităţii Europene să intre în vigoare. Era firesc să corelăm, după 8 ani, legislaţia autohtonă cu cea europeană, dar noul proiect legislativ propus de Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice miroase de la o poştă a manipulare în favoarea unor „băieţi deştepţi”, care încă nu au scos capul la iveală.

„Legea 92/2007, cu toate lipsurile determinate de nealinierea la prevederile comunitare, s-a dovedit un act normativ echilibrat şi care în 8 ani de aplicare a reuşit să acopere inclusiv implicarea administraţiei locale în dezvoltarea transportului public local”, arată liderul COTAR.

Documentul de protest înaintat de acesta Ministerului Dezvoltării în numele Confederaţiei este mult prea extins pentru a-l cuprinde în paginile de faţă. Ne oprim asupra elementului cel mai nociv al tentativei legislative care ar da mână liberă „băieţilor deştepţi” în defavoarea proprietarilor de afaceri din transporturi şi în ultimă instanţă în defavoarea clienţilor acestora.

În 2012 a început să funcţioneze Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti, subordonată Ministerului Transporturilor. Ca orice instituţie românească, a fost prost condusă şi a făcut o sumedenie de aiureli nocive pentru mediul de afaceri din transporturi, domeniu pe care a fost creată să-l gestioneze.

A „organizat” un simulacru de atribuire a traseelor din Bucureşti şi Ilfov impunând condiţii drastice transportatorilor dornici să participe la licitaţie. Aceştia aveau obligaţia, cuprinsă în caietul de sarcini, de a achiziţiona autobuze speciale pentru transport urban în locul microbuzelor care leagă diverse zone ale Bucureştiului şi pe acesta de localităţile din Ilfov. Unii transportatori s-au conformat şi au investit milione de euro în mijloace de transport moderne, aşteptând o licitaţie care nu a mai venit. Vechile contracte au fost prelungite şi cei care s-au îndatorat la bănci pe ani mulţi de acum înainte stau la rând cu autobuzele lor moderne şi scumpe împreună cu vechile microbuze deja amortizate. Dacă nu măresc preţurile biletelor nu pot achita băncile, dacă măresc preţurile pierd clienţi. Cam la atât s-a redus activitatea impresionantei Autorităţi Metropolitane. Cu toate acestea, ideea cuprinsă în noua propunere legislativă de a o desfiinţa pentru a o înlocui cu o Asociaţie Metropolitană de Transport (remarcaţi fineţea manevrei, până şi sigla rămâne aceeaşi) îi îngrozeşte pe transportatori. Aceştia sunt convinşi că Asociaţia va încăpea pe mâna misterioşilor iniţiatori de lege şi articole din noul proiect legislativ le va permite să orienteze transportul privat de persoane către clienţi agreaţi de Sistem. Aşa ineficientă cum este, Autoritatea rămâne sub patronajul Ministerului Transporturilor şi asupra acestuia se mai pot aplica unele presiuni prin proteste de stradă. Dacă devine Asociaţie iese teoretic de sub control politic şi poate să se dea în stambă cum vrea odată ce pretinde fals că reprezintă şi patronatul din transporturi.

Primăria Generală a Bucureştiului va încerca şi ea să aibă reprezentanţi în Asociaţie împlinind un vis mai vechi al edililor, acela de a avea un cuvânt de spus în ce priveşte transportul privat de persoane pe teritoriul metropolitan. Până la urmă este vorba despre încă un borcan mare de smântână în care sa-si vâre unii mustăţile şi misterioşii care stau astăzi în spatele manevrelor de modificare a Legii 91/2007 sunt la un pas să înhaţe potul.

Obiectivul cu bătaie lungă are în vedere privatizarea întregului transport urban din Bucureşti şi marile oraşe ale ţării, cu trecerea regiilor autonome de la stat în mâinile câtorva aleşi ai neamului de capă şi şpagă. Nu după regulile pieţei, ci după lipsa de reguli a bunului-plac. Evident că noile Companii, cu sprijinul prietenilor din politică, vor beneficia de subvenţii de la comunităţile pe care le deservesc, cu motivaţia că sunt de interes public şi vor avea acces la fonduri comunitare. O afacere de aur, evident pe socoteala românului care depinde de mijloacele de transport în comun.

La fel de evident este că o sumedenie dintre membrii Confederaţiei conduse de Vasile Ştefănescu îşi vor pierde pâinea.

Liderul COTAR mai spune că protestul în pregătire vrea să semnaleze şi alte piedici de care se lovesc astăzi transportatorii. Autorităţile se uită în altă parte când aceştia sunt jumuliţi sistematic de Companiile de Asigurări despre care tocmai am amintit în contextul discuţiei despre CASCO. Spuneam în respectivul material că RCA este mai bine reglementat şi mai accesibil financiar, dar mă gândeam la simplul cetăţean posesor de automobil. În cazul proprietarului de parc auto destinat transportului de călători, situaţia este radical diferita. Una este să plăteşti o poliţă RCA şi cu totul altă belea să cauţi în buzunare contravaloarea a două sute de asemenea fiţuici. Mai ales când primele de asigurare sunt umflate abuziv cu 300-400% peste procentele prevăzute de sistemul bonus-malus. Pentru că nimeni nu le cere socoteală, asigurătorii nu aplică penalităţi doar pentru maşinile din parcul auto care au suferit accidente, ci pentru toate vehiculele din parc. În nesimţirea lor nesfârşită au pretins că sunt obligate să mărească aberant asigurările RCA pentru că taxiurile sunt implicate în tot mai multe accidente, deşi statisticile naţionale arată o diminuare netă a numărului acestora.

Un autobuz implicat într-un accident a dat motive pentru majorări ale primele de asigurare cu 500%, inclusiv la autobuze şcoală. Niciodată un autobuz şcoală, care are la bord instructor auto cu experienţă şi dublă comandă, nu a accidentat alt vehicul.

Spune reprezentantul COTAR: „Am fost să ne plângem la Autoritatea pentru Supraveghere Fiscală că ne jupoaie Companiile de Asigurări. Am vorbit cu unul Vorniceanu (Marius Vorniceanu, vicepreşedinte ASF n.red), care a zis că o să înceapă controale la toate firmele de asigurare şi că o să vedem că vor apărea schimbări majore. Aiurea! Se apropie momentul să încheiem RCA pentru 2016 şi ne apucă groaza. Am întrebat dacă le-au motivat vreodată asiguratorii în scris creşterilor aberante ale primelor de asigurare şi mi-a spus că nu. Ar trebui să le ridice autorizaţia, dar ţi-ai găsit. Când mergi la serviciu pentru salariile imense pe care le iau ăia, nu îţi vine să faci valuri”.

Un alt motiv pentru protestul transportatorilor este ultima găselniţă care vine să le scoată bani din buzunar – pretenţia de dată recentă a Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA). Acesta pretinde o taxa de 45 de lei pe lună pentru fiecare autovehicul care are un radio şi este implicat în transport public de persoane. „De parcă omul care face cu mâna după un taxi vrea să o asculte pe Ina sau ultima manea la modă şi nu să meargă din punctul A în punctul B”, remarcă nu lipsit de umor Vasile Ştefănescu, dar iritat de gândul că trebuie să pregătească 9.000 de lei pentru ORDA. „Vrem să ne aliniem la standarde europene, foarte bine, acolo se plăteşte o taxă de 300-500 de euro în momentul autorizării şi la revedere. Nu vine nimeni cu tot soiul de taxe inventate care îţi dau bugetul peste cap. Ştii ce ai de plătit, eşti în măsură să-ţi faci un plan de afaceri…”

Poţi să nu-i dai dreptate? Chiar şi atunci când protestul pe care îl va coordona zilele viitoare te va împiedica să ajungi în timp util din punctul A în punctul B al unui Bucureşti blocat de transportatorii hotărâţi să-şi claxoneze frustrările.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.