Trebuie să vorbesc

Când Consiliul Mondial Român făcea lobby în Statele Unite pentru ca România să fie admisă în NATO, erau unii care ne învinuiau că vrem să îi provocăm pe ruși.

Când, în calitate de președinte al Consiliului Mondial Român, Ministrul de Externe, Mircea Geoană m-a invitat, în semn de apreciere pentru activitatea pro-NATO, să particip la Summitul NATO de la București organizat de Guvernul Adrian Năstase, eram învinuit că sunt colaborator al PSD-ului.

Când astăzi susțin candidatura unui candidat suveranist, sunt învinuit că vreau să scot România din NATO, de niște copii care sunt aduși să protesteze, de basarabeni care nu vor să se unească dar dau lecții de românism și înțelepciune politică „românilor”, precum și de unii lideri de partid care pe vremea aia abia buchiseau înțelesul politicii.

Dintr-o dată, mulți din cei care ieri erau sceptici sau nu înțelegeau avantajele umbrelei NATO, au devenit cei mai mari promotori ai acestei organizații pentru care alții s-au luptat s-o aducă în România, astfel încât generațiile viitoare de români să se bucure de securitate și prosperitate.

Și aceștia dau astăzi lecții de euro-atlantism punându-i la colț și judecându-i pe înaintași.

Unde sunt artizanii României euro-atlantice, Adrian Năstase și Mircea Geoană?

Undeva într-un colț uitat de istorie și ironizați sau batjocoriți de câte ori numele lor apare în spațiul public, nu doar de generația neștiutoare de astăzi, dar și de colegi de-ai lor care nu li se pot ridica nici până la genunchi.

Și atunci când primesc lecții de patriotism și de euro-atlantism de la „analiștii străzii” și de la „politicienii” de astăzi care au crescut sub ochii mei, mă uit condescendent la ei sperând că vor ajunge la alt nivel de înțelepciune civică și politică.

Și sunt mândru că fac parte din generația de ieri care avea mult, mult mai sus ridicată ștacheta dragostei pentru România.