Trei firme controlate de Octavian Radu, patronul grupului RTC, sunt în insolvență

Fashion Retail Group, societatea economică care dezvoltă business-ul de retail prin promovarea francizelor de fashion ale diviziei de retail Rafar din cadrul grupului RTC, este în faliment pentru o datorie de 12 milioane de euro.

„Francizele Debenhams şi Aldo sunt trecute pe alte firme acum, care nu au nici o legătură cu Fashion Retail Group. Mai avem un singur magazin Debenhams pe care îl vom trece zilele acestea pe altă firmă. Magazinele nu se vor închide şi în prezent avem 8 magazine Debenhams, din care unul în Chişinău, şi 4 magazine Aldo”, a declarat pentru Money.ro, Bogdan Macarie, directorul diviziei de retail a grupului RTC.

Magazinele celorlate francize ale diviziei: Olsen, Mandarina Duck, Sacoor Brothers, Kanz, Pablosky, Kipling, Forever 18, Bijoux Terner şi J. Press au fost închise.

„Valoarea datoriei se ridică la 50 de milioane de lei (cca. 12 milioane de euro), unul dintre creditori fiind Alpha Bank. Compania este în faliment şi nu mai face nimic, iar magazinele sunt închise. În perioada următoare se vor vinde activele, stocul magazinlelor, pentru a se plăti creditorii”, a declarat pentru Money.ro, Vasile Godîncă-Herlea, senior partner la Casa de Insolvenţă Transilvania.

În 2007 cifra de afaceri a societăţii a fost de 17.085.138 lei, în 2008 45.402.219 lei, pentru ca în 2009 să ajungă la la 66.206.898 lei. „Cauzele care au generat diminuarea cifrei de afaceri în 2010 la 18.908.151 ei sunt cele generate de închiderea magazinelor Aldo şi Debenhams deţinute de societate”, se arată în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului realizat de lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania.

În urma analizei făcute pe baza situaţiilor financiare, a balanţelor de verificare, administratorul judiciar constată că societatea începe să aibă probleme financiare începând cu anul 2009.

Totodată, în raportul întccmit de lichidator se mai arată că „principalul motiv al rezultatelor nefavorabile ale societăţii a fost impunerea de către francizorul Debenhams Retail PLC a cedării francizei de către Fashion Retail Group SRL către SC Debro Retail SRL şi a francizorului Aldo Group Internaţional AG a cedării activităţii către Rafar Shoes Group SRL datorită datoriilor mari acumulate şi neachitate faţă de acesta”.

De asemenea, printre cauzele care au dus la apariţia dificultăţilor se mai numără şi politica de extindere a reţelei de magazine în anii 2008-2009, criza financiară care a afectat mediul economic, performanţa scăzută a noilor magazine deschise, dar şi a celor situate în centre comerciale care nu au reuşit să atragp clientela previzionată.

La sfârşitul lunii mai, reţeaua Diverta a cerut intrarea în insolvenţă, fiind afectată de scăderea înregistrată de economia românească anul trecut. În 2009, lanţul de magazine a realizat vânzări de 30 milioane de euro, cu 37% mai puţin faţă de 2008 anul precedent. La două săptămâni de la anunţ, compania de curierat TCE Logistică, parte a grupului RTC Holding a cerut şi ea intrarea în insolvenţă în vederea reorganizarii judiciare, având datorii către terţi de 8,5 milioane de euro, din care 3,3 milioane euro reprezintă credite bancare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.