Trei soluții pentru viitorul Cataloniei

Începe o săptămână decisivă pentru Catalonia: ultimatumuri, reorganizare politică și administrativă, acțiuni în justiție.

Luni expiră primul ultimatum dat de premierul de la Madrid șefului guvernului catalan, separatistul Carles Puigdemont. Acesta trebuie să explice limpede dacă în urmă cu o săptămână, într-un discurs confuz și criticat chiar de propria tabără, a declarat sau nu independența Cataloniei. Joi va expira al doilea ultimatum, prin care Madridul a cerut revenirea la legalitate a autorităților regionale de la Barcelona.

În cazul în care președintele Puigdemont refuză să se supună legilor spaniole, guvernul de la Madrid poate recurge la ceea ce surse din Curtea Constituțională citate de El Mundo numesc „bomba nucleară“ – Articolul 155 din Constituție, care prevede preluarea controlului direct asupra instituțiilor catalane. Nu doar separatiștii catalani sunt puși sub presiune, ci și guvernul de la Madrid, pentru că Articolul 155 a fost considerat întotdeauna doar o amenințare eficientă, însă niciun guvern nu s-a gândit la aplicarea lui, motiv pentru care premierul Rajoy riscă să intre pe un teritoriu necunoscut.

„Nu se pune problema suspendării autonomiei Cataloniei, asta nu se poate face, ci discutăm despre garantarea autoguvernării și restabilirea legalității, totul respectând autoritatea catalană și fără suspendarea instituțiilor responsabile de autoguvernare“, arată guvernul de la Madrid, încercând să liniștească spiritele la Barcelona.

Politicienii și specialiștii în drept constituțional au în vedere în acest moment trei variante de acțiune în Catalonia, scrie presa spaniolă, toate vizând îndepărtarea președintelui Carles Puigdemont. Prima varianta prevede formarea unui guvern tehnocrat.

A doua variantă este numirea unui ministru pentru Catalonia în guvernul de la Madrid. Ambele sunt soluții mai puțin favorizate la Madrid.

A treia variantă este formarea unui guvern de uniune, în care să participe și naționaliștii catalani și care să fie prezidat de o personalitate catalană general apreciată.

Cel mai vehiculat nume este cel al fostului președinte al Parlamentului European, Josep Borrell. Extrem de important este că niciuna dintre opțiunile prezentate nu va permite noii structuri de conducere catalane să ia decizii politice pe durata ființării sale, spre exemplu modificări în sistemul regional de învățământ sau privind instituțiile de forță.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.