Trei zile cu restricţii de trafic în Capitală

Trei zile cu restricţii de trafic în Capitală, anunţă Poliţia Rutieră. Măsurile vor fi în vigoare astăzi şi luni din cauza unui eveniment sportiv şi pentru Ziua Forţelor Terestre.

“The Color Run România 2018”

 Sâmbătă va avea loc evenimentul cultural sportiv “The Color Run România 2018”. Între orele 14.00 – 16.00, va avea loc adunarea şi înscrierea participanţilor în parcarea Bibliotecii Naţionale, iar între orele 16.00 – 18.00, alergare pe următorul traseu : Parcarea Bibliotecii Naţionale – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia (fără afectarea traficului din rond) şi retur pe Bd. Unirii până în dreptul Podului Şerban Vodă (fără afectarea traficului rutier din intersecţia Bd. I.C. Brătianu – Bd. Unirii) – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – Parcarea Bibliotecii Naţionale, iar traficul va fi restricţionat pe traseul menţionat şi pe arterele care acced în acesta, între orele 14.00-19.30, potrivit Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Rutele ocolitoare sunt:
– Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Piaţa George Coşbuc – Str. Regina Maria – Splaiul Unirii;

– Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Naţiunile Unite – Spl. Independenţei – Bd. Corneliu Coposu;
– Bd. Basarabia – Calea Călăraşilor – Bd. Corneliu Coposu – Spl. Independenţei.
– Bd. Basarabia – Bd. Decebal – Piaţa Alba Iuliu – Bd. Burebista – Calea Dudeşti – Bd. Mărăşeşti.

Ceremonial militar

Şi tot astăzi, Brigada Rutieră Bucureşti anunţă că traficul rutier va fi restricţionat între orele 19.30-20.00 pe Calea Victoriei, banda I de circulaţie, între Str. Constantin Mile şi Bd. Regina Elisabeta, precum şi între orele 19.30-20.15, pe Str. Constantin Mille.

„Între orele 20.00 – 23.00, detaşamentele militare se vor retrage cu torţe pe traseul: Palatul Cercului Militar Naţional – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – Pod Cotroceni – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. General Vasile Milea – Drumul Taberei – sediul Statului Major al Forţelor Terestre. Deplasarea se va face pe banda I de circulaţie a traseului menţionat”, potrivit poliţiştilor.

Mâine, poliţiştii de la Rutieră atrag atenţia că traficul va fi restricţionat în zona Parcului Regele Mihai I (Parcul Herăstrău) – Intrarea Charles de Gaulle. Acolo se va desfăşura evenimentul cultural sportiv “Bucharest International 10 k”, astfel:

-între orele 08.00 – 09.00, adunarea participanților în Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău) – Intrarea Charles de Gaulle;

-între orele 08.50 – 12.00, alergare pe următorul traseu : Bd. Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff sensul către Piaţa Presei Libere (locală) – întoarcere pe Şos. Kiseleff (axul central, ambele sensuri fără a se afecta traficul rutier în Piața Presei Libere, cu excepția benzii I de circulație porțiunea situată între Șos. Kiseleff mediană și locală) – Arcul de Triumf  (ocolire prin dreapta pe sensul de alergare) Şos. Kiseleff – Piața Victoriei – Calea Victoriei până la intersecția cu Str. Știrbei Vodă – întoarcere pe Calea Victoriei – Piața Victoriei – Şos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Bd. Constantin Prezan.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, în data de 22 aprilie a.c, traficul rutier se va restricționa gradual pe traseul de alergare și străzile care acced în acesta, între orele 06.00-12.00, cu excepția Bd. Constantin Prezan, care se va închide în intervalul orar 05.30-13.00, după cum urmează:

Bd. Constantin Prezan, ambele sensuri;

Şos. Kiseleff,  de la Piața Presei Libere către Arcul de Triumf (axul central, fără a afecta circulația rutieră în Piața Presei Libere);

banda I din Piața Presei Libere pentru a permite întoarcerea participanților, porțiunea situată între Șos. Kiseleff (bretea mediană și locală)

Şos. Kiseleff, sensul de mers de la Arcul de Triumf către Piața Victoriei închidere totală;

Calea Victoriei, între Piața Victoriei și intersecția cu Str. Știrbei Vodă (fără a afecta traficul rutier în intersecția Calea Victoriei cu Str. Știrbei Vodă);

în Piața Victoriei va fi resistematizat traficul rutier prin crearea de dublu sens de circulație în fața Guvernului României în intervalul 06.00-12.00, astfel nu va fi permis accesul dinspre Șos. Nicolae Titulescu către Piața Victoriei, iar traficul rutier de pe Str. Paris, Bd. Iancu de Hunedoara și Bd. Lascăr Catargiu se va face doar către Bd. Aviatorilor.

Nu se va afecta traficul rutier în Piața Charles de Gaulle și Șos. Kiseleff (locală), sensul dinspre Piața Presei Libere către Arcul de Triumf.

Pe Șos. Kiseleff, între Arcul de Triumf și Piața Victoriei se va asigura banda IV pentru situații de urgență și riverani.

Luni, între orele 09.00 – 10.00, va avea loc o ceremonie militară la Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul naţional, din faţa Palatului Copiilor.

„Începând cu data de 22 aprilie, orele 20.00 şi până la finalizarea activităţilor se va rezerva parcarea din zona Palatului Copiilor – Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul naţional, cu sprijinul Poliţiei Locale competente teritorial”, transmite Brigada Rutieră.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.