Trei zile de doliu național: „Este un act de război”

Președintele francez Francois Hollande a decretat sâmbătă trei zile de doliu național după atentatele de la Paris comise vineri noaptea. Hollande a adresat un mesaj televizat cetăţenilor.

Mesajul integral al preşedintelui francez:

„Dragi compatrioți, ceea ce s-a întâmplat ieri la Paris și la Saint Denis, aproape de Stade de France, este un act de război. În fața războiului, țara trebuie să ia deciziile potrivite. Este un act de război comis de o armată teroristă, DAESH – numele francez al Statului Islamic – o armată jihadistă, contra Franței, contra valorilor pe care le apărăm peste tot în lume, contra a ceea ce suntem: o țară liberă care vorbește întregii planete. Este un act de război care a fost pregătit, organizat, planificat din exterior, cu complicități din interior pe care ancheta va permite să le stabilim. Este un act de o barbarie absolută, în acest moment sunt 127 de morți și numeroși răniți. Familiile sunt în doliu și în suferință, țara este în suferință.

Am decretat doliu național timp de trei zile. Toate măsurile pentru a ne apăra cetățenii și teritoriul sunt luate. Vreau sa aduc un omagiu forțelor de securitate internă și armatei pentru acțiunea care a avut loc și care a permis neutralizarea teroriștilor. Armata și forțele de securitate internă sunt mobilizate la cel mai înalt nivel și m-am ocupat ca toate dispozitivele să fie întărite la scară maximă. Militarii vor patrula prin Paris în zilele următoare. Franța, pentru că a fost agresată în mod laș, în mod rușinos și violent, Franța va fi fără milă în ceea ce privește barbarii de la DAESH. Franța va acționa cu toate mijloacele necesare și toate mijloacele de care va fi nevoie, oriunde, pe interiorul țării sau în exterior, consultându-ne cu aliații noștri care sunt, de asemenea, vizați de această amenințare. În această perioadă atât de duresoasă, atât de gravă, atât de decisivă pentru țara noastră, fac apel la unitate, la adunare, la sânge rece. Mă adresez Parlamentului, care se va reuni la Versailles luni pentru a uni națiunea în fața acestei încercări. Franța este puternică, chiar dacă e, poate, rănită, se ridică mereu. Nimic nu o va putea atinge, chiar dacă durerea ne copleșește. Franța e solidă, e activă, este curajoasă și va triumfa în fața barbariei. Istoria ne amintește acest lucru, iar forța pe care o putem mobiliza astăzi este o dovadă.

Dragi compatrioți, ceea ce apărăm este patria noastră și mai mult decât atât, apărăm valorile umanității iar Franța va ști să-și asume responsabilitățile. Vă chem la această unitate indispensabilă! Trăiască Republica!”

Potrivit ultimului bilanţ provizoriu, cel puţin 128 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 180 au fost răniți în urma atentatelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.