Tripoli a cerut ajutorul Naţiunilor Unite

Trimisul special al ONU în Libia, Abdel Ilah Khatib, a afirmat marţi că regimul libian ceruse intervenţia sa înainte de ofensiva lansată sâmbătă seară de insurgenţi la Tripoli, potrivit AFP, informează Agerpres.

De cotidianul.ro - Autor

‘Cu câteva zile înainte de atacul rebelilor asupra Tripoli, responsabili libieni mi-au cerut să intervin’ pe lângă ONU, a declarat Khatib, fost ministru iordanian al afacerilor externe, pentru cotidianul iordanian Ad Destour.

‘Le-am spus că, în calitate de mediator, căutam ceea ce era acceptabil pentru cealaltă parte. Or, aceasta refuză să negocieze ceva înainte de plecarea din Libia a lui Muammar Gaddafi’, a adăugat el. Abdel Ilah Khatib a amintit că insurgenţii ‘nu vor să negocieze înainte de un angajament în sensul că Gaddafi va pleca’. ‘Liderii libieni au interpretat în mod greşit şi au subestimat poziţia internaţională, crezând că ea, cu timpul, ar slăbi ori s-ar schimba’, a spus Khatib, care a subliniat că misiunea sa era ‘pe punctul de a se încheia’.

Sâmbătă seară insurgenţii au lansat o ofensivă asupra oraşului Tripoli, sprijiniţi de combatanţi sosiţi pe mare din enclava Misrata (214 kilometri est de capitală) şi, începând de duminică, de combatanţi din vest, intraţi în capitala libiană practic fără rezistenţă din partea forţelor pro-Gaddafi.

Insurgenţii afirmă că deja controlează cea mai mare parte din Tripoli.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.