Triumful unei regizoare românce la Festivalul de la Berlin (VIDEO)

Directorul festivalului şi preşedintele juriului internaţional, regizorul Tom Tykwer, au fost cei care au anunţat câştigătorul marelui trofeu

Triumful unei regizoare românce la Festivalul de la Berlin (VIDEO)

Directorul festivalului şi preşedintele juriului internaţional, regizorul Tom Tykwer, au fost cei care au anunţat câştigătorul marelui trofeu

Filmul „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not” al regizoarei Adina Pintilie a primit trofeul Ursul de Aur la gala celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de la Berlin, care a avut loc sâmbătă seară.

Directorul festivalului, Dieter Kosslick, şi preşedintele juriului internaţional, regizorul Tom Tykwer, au fost cei care au anunţat câştigătorul marelui trofeu.

„Vrem să decernăm premii nu numai pentru ce poate cinematografia și pentru locul în care se află, ci și pentru unde poate ajunge în viitor”, a declarat președintele juriului.

Totodată, filmul a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de debut în cadrul galei de premiere a Festivalului.

Au nominalizat 18 filme de debut anul acesta, iar printre ele s-a numărat și lungmetrajul Adinei Pintilie „Nu mă atinge-mă”.

„Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not” este o coproducție România / Germania / Cehia/ Bulgaria / Franța, iar, în 2012, proiectul a fost selecționat pentru Atelierul secţiunii Cinéfondation de la Festivalul de la Cannes.

„Filmat pe o perioadă de 10 săptămâni, între anii 2015 şi 2017, cu o distribuţie mixtă de actori profesionişti (Tomas Lemarquis, Laura Benson) şi persoane reale, „Nu mă atinge-mă” este o explorare personală care pune sub semnul întrebării ideile preconcepute pe care le avem despre intimitate, ca aspect fundamental al existenţei umane”, precizează ICR Berlin, într-un comunicat.

Acesta este al doilea premiu Ursul de Aur obţinut de un lungmetraj regizat de un cineast român la Festivalul de la Berlin, după cel primit de Călin Peter Netzer pentru „Poziţia copilului”, în 2013. Totodată, în 2004, Cristi Puiu a primit un Urs de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj, pentru „Un cartuş de kent si un pachet de cafea”.

https://www.facebook.com/StirileProTV/videos/10155519718682266/

Adina Pintilie a regizat şapte scurtmetraje şi două mediumetraje. Producţiile „Nu te supăra, dar…” (2007) şi „Oxigen/ Oxygen” (2010) au fost prezentate în peste 50 de festivaluri internaţionale, iar scurtmetrajul coregizat cu George Chiper „Balastiera#186” (2007) a fost selectat la Festivalul de film de la Locarno 2008 şi a câștigat premiul al doilea la Festivalul Internaţional de Film de la Miami şi menţiunea specială a Festivalului de la Trieste, în 2009.

Citiți și 

Regizoarea premiată, despre filmul său: O invitație la dialog, la empatie

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Nu am putea face o lege sa se retraga cetatenia ‘premiatilor ‘astia care impreuna cu macovistii fac romania de ras cu mizeriile lor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.