Trump amenință UE cu represalii comerciale

Președintele american Donald Trump a promis miercuri că va răspunde amenințării Uniunii Europene de a impune taxe vamale asupra unor importuri americane în valoare de 26 de miliarde de euro începând de luna viitoare, după ce Statele Unite au instituit taxe vamale generale asupra importurilor de oțel și aluminiu.

‘Desigur că voi răspunde’, a spus Trump în fața presei la începutul unei întâlniri cu premierul irlandez Michel Martin în Biroul Oval. Mai mult, el a acuzat Irlanda, țară membră a Uniunii Europene, că se numără printre țările care profită de Statele Unite.

Potrivit președintelui american, Irlanda și-a folosit politicile fiscale pentru a atrage companii farmaceutice și alte companii din Statele Unite, dar a susținut că taxele vamale reciproce vor ajuta SUA să-și refacă producția internă.

‘Vom câștiga această bătălie financiară cu UE’, a dat asigurări Trump. UE caută ‘să atace întreprinderile americane, ceea ce nu este corect’, iar în același timp ‘nu cumpără mașinile noastre’. ‘Nu sunt mulțumit de această bătălie financiară dusă de UE’, a indicat liderul de la Casa Albă.

Prin decizia acestuia, în SUA sunt în vigoare de miercuri taxe vamale de 25% asupra tuturor importurile de oțel și aluminiu, indiferent de țara de proveniență, Trump declanșând astfel un război comercial global, în care UE și Canada au recurs la măsuri de retorsiune. Comisia Europeană a anunțat astfel că va impune începând din aprilie taxe vamale pentru o diversitate de produse importate din SUA, în valoare totală de până la 26 de miliarde de euro.

Pe lângă noile taxe vamale asupra oțelului și aluminiului, Donald Trump a amenințat anterior că ar putea impune blocului comunitar și alte taxe dacă UE nu își reduce excedentul comercial în relațiile cu SUA.

Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat luni, după discuții cu administrația de la Washington, că aceasta din urmă nu pare să dorească negocieri suplimentare cu UE pentru evitarea unui război comercial între SUA și blocul comunitar.

Recomanda [votes_up id=832181]

10 Comentarii

  1. Este uniunea lor.

    Romanii au decis un suveranist ce-au primit in schimb, Ursula a furat turul II si alegerile.

  2. Cate firme cu actionariat romanesc au exportat in cantitati semnificative in America de Nord, ceva in ultimii ani.

  3. Be, berbecule, vezi ce pateste Musk !Deci, Vezi ca ai facut exact ce interzice cartea razboiului: te-ai pus rau cu toata lumea. Deci, „Achtung, Achtung, Figyelem, Figyelem, Atentiune, Atentiune” !

  4. Asa tataie,fi barbat,te-au facut pe tine UE,China,Canada,Mexic? Nu ,te-a facut om Roy Cohen din mafia cu khippa

  5. Sărăcirea omului de rînd, european și nord-american, merge-nainte. Totul e doar praf în ochi și de-o parte și de alta.
    Donald nu s-a ținut aproape de nimic din ce-a făgăduit înainte de teatrul alegerilor: Kennedy recomandă vaccinul, bugetul este a la Biden, scoate mai puțini străini pe lună decît scotea Biden…

  6. Trumpest ameninta pe toti. Sa-ti ameninti aliatii ,arata cata prostie traieste acest impostor.Dar Putin e bun ,mama lui de agent imobiliar.Va pune SUA pe butuci.

  7. NINGE PE FED!
    Nasol e ca BANCAR-FIAT-MONEY-tar …EURO-iul e legat obilical de DOLLAR
    Si DOLLAR-ul nu se minte bine deloc !
    😀
    RAD 😀 pentru ca ante-stiu ce urmeaza !

  8. Cum a nu instituie america taxe mari după ce și-au asigurat zonele de aprovizionare din diferite țări? Vezi in Romania destule, în ukraina cam la fel, și în alte țări e in aceeași situație, toți cara in america cu taxe americane pentru că sunt americani. Atenție, nu e inclusa Romania in aceste taxe mărite, deocamdată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.