Trump către OPEC: Dacă nu reduceți prețul, pierdeți apărarea SUA

Îngrijorat de creșterea prețului combustibilului în SUA, care poate anula efectele reformei fiscale și poate duce la scăderea voturilor pentru republicani, președintele Donald Trump a avertizat statele OPEC că ar putea pierde garanțiile americane de securitate dacă nu sporesc producția de petrol.

”Monopolul OPEC trebuie să-și amintească că prețul benzinei crește și ei nu fac nimic. Dacă fac ceva este doar să ridice prețurile mai mult, în timp ce SUA îi apăra pe mulți dintre membrii OPEC în schimbul a foarte puțini dolari. Trebuie să avem o stradă cu două sensuri. REDUCEȚI PREȚUL ACUM!”, a scris președintele Trump pe Twitter.

Postarea lui Trump vine după ce Arabia Saudită a fost de acord să majoreze producția de petrol cu două milioane de barili pe zi. Asta nu a ajutat mult la scăderea prețului benzinei în SUA, care a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii patru ani. Estimările din SUA arată că o familie de americani obișnuiți vor rămâne în acest an cu 440 de dolari mai puțin pentru bugetul gospodăriei doar din cauza prețului combustibilului. Pentru americanii cu venituri medii și mici, aceasta este mai grav decât o creștere a taxelor. Mai puțin afectați vor fi americanii cu venituri mairi.

Dependența economiei americane față de importurile de petrol a scăzut pe măsura dezvoltării tehnologiilor noi și a exploatării resurselor de petrol și gaze de șist. În 1970, pentru fiecare o mie de dolari din PIB-ul SUA se consumau 1,1 barili de petrol, iar în 2017 doar 0,4 barili. Cu toate acestea, orice reducere a producției de către OPEC tinde încă să-i afecteze pe americaii de rând.

Temeri mari în Iran

Avertismentele președintelui Trump au fost primite prost în Iran, o țară care are de pierdut mult de pe urma creșterii producției saudite de petrol. Responsabilul iranian pentru OPEC, Hossein Kazempour Ardebili, i-a transmis un mesaj președintelui Trump în care arată că avertismentele sale nu fac decât să crească prețul petrolului. ”Postările dumneavoastră au urcat prețul cu 10 dolari pe baril. Vă rog să încetați, vor crește și mai mult”, a scris acesta potrivit Bloomberg. ”Loviți în băieții buni din OPEC. Îi discreditați și le subminați suveranitatea, ne așteptăm să fiți mai politicos”, a scris iranianul.

El l-a acuzat pe Trump de ipocrizie atunci când acuză OPEC. ”OPEC nu a mai stabilit prețul petrolului în ultimii 30 de ani. Impuneți sancțiuni marilor producători din OPEC și tot dumneavoastră le cereți să reducă prețurile? De când ați început să dați ordine OPEC-ului!”, a scris Kazempour, cu referire la iesirea SUA din acordul nuclear cu Iranul și reimpunerea sancțiunilor pentru companiile care importa petrol iranian. Iranul nu poate ocoli sancțiuniule decât ocolind tranzacțiile în dolari.

Reacția de la Teheran arată că Iranul se află într-o situație delicată, cel mai probabil una la care SUA au contribuit. Afaceriștii iranieni din Marele Bazar de la Teheran, de al căror sprijin depinde legitimitatea liderilor religioși, au început să se revolte împotriva politicilor economice ale guvernului și a prăbușirii monedei naționale – rialul. Dacă la această situație se adaugă reducerea profiturilor obținute din exportul de petrol, situația poate deveni explozivă.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. Si de cine sa-i apere? Arabii se ataca ei intre ei. Se pare ca Trump e pe cale sa piarda controlul asupra resurselor lumii si bine-ar fi!

  2. Marele afacerist portocaliu numai in balti da.In mare,pretul petrolului nu mai este in functie de cerere-productie ci a devenit fluctuant in functie de situatiile geo-politice.Trump le ordona aliatilor sa nu mai cumpere petrol din Venezuela si Iran,pretul creste dar petrol este suficient sa acopere nevoile.Iranul dupa cate stiu exporta in China,India,Coreea de sud,Turcia-nu ii vad eu pe chinezi sa se aplece in fata lui Trump,vor cumpara si mai mult.Rusia parca si-a facut bugetul ptr. 40 $ barilul,totul peste il face pe Putin bucuros-nu uitati,pretul gazului este la fel in functie de petrol.Arabia Saudita nu poate sa produca inca 2 milioane zilnic,au capacitate numai ptr.1 milion in plus si nu peste noapte.In SUA pretul benzinei este in jur de 3 $ galonul (3,7 L) dar difera in functie de stat (2,70-3,70 dolari-diferenta reprezinta taxe in plus)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.