Donald Trump s-a arătat indignat, într-o postare pe Truth Social, din cauza unui tablou care îl înfățișează și pe care l-a caracterizat drept oroare. Tablou-portret din Congresul statului Colorado îl prezintă pe Trump într-un mod „distorsionat”, în timp ce preşedintului Barack Obama i s-a făcut un portret frumos, arată Trump.
„Nimănui nu-i place o imagine sau o pictură proastă cu sine, dar cea din Colorado, din Capitoliul statului, expusă de guvernator, alături de toţi ceilalţi preşedinţi, a fost intenţionat distorsionată la un nivel pe care chiar şi eu, poate, nu l-am mai văzut până acum.
Artista l-a pictat şi pe preşedintele Obama, care arată minunat, dar tabloul cu mine este cu adevărat cel mai rău”, a scris Trump, care continuă jignind-o pe autoarea picturii, despre care spune că „probabil că şi-a pierdut talentul pe măsură ce a îmbătrânit”, a scris Trump.
Președintele SUA Donald Trump s-a plâns, duminică, în legătură cu acest tablou-portret din Congresul statului Colorado și i-a cerut guvernatorului statului să îl dea jos”, scrie The Independent.

Din contra ,pictura cu Tramp arata a pictura ,in timp ce-a cu Obama arata a fotografie nicidecum a pictura !!
nu conteaza a ce arata ci ce transmite,
esti greu de cap ? :(
nu vezi ca „pictura” MAFRELUI BLOND transmite … moliciune stearsa
insa „fotografia” lui colorados-perdantus transmite
o IDEIE FIXA ?