Așa cum era de așteptat, Donald Trump a cerut FIFA excluderea Iranului de la CM 2026! Decizia nu este surprinzătoare mai ales în contextul noii evoluții internaționale. În aceste condiții, pare normal ca SUA să nu accepte prezența niciunui iranian pe pământ american vara viitoare, la turneul final al CM. Oricum, Iran era unul dintre cele 12 state ai căror cetățeni nu pot intra în SUA. FIFA spera totuși ca Iranul, calificat deja la turneul final, să poată fi prezent strict cu delegația oficială, fără suporteri.
Dar faptul că Iran nu a ținut cont de avertismentele americane și a ripostat cu rachete la atacul Israelului, ceea ce a deteminat apoi și riposta SUA, duce clar la ruperea oricărei punți de acces pentru sportivii, stafful tehnic, cel medical și cel administrativ al acestei țări, în pofida faptului că și-a câștigat pe teren, corect, această calificare.
Așa încât nu este o mare surpriză faptul că președintele SUA a cerut oficial FIFA să elimine Iranul dintre participantele la turneul final, urmând a fi înlocuită cu altă echipă națională.
FIFA ar putea însă rezolva această situație cu totul altfel. Pur și simplu, ar putea să plaseze partidele Iranului pe teritoriul celorlalte două țări organizatoare, Canada și Mexic, evitând astfel orice conflict americano-iranian.
Cei de la FIFA sunt încrezători că aceasta va fi soluția justă, motiv pentru care au și avut un punct de vedere.
„Șansele ca FIFA să interzică o națiune care s-a calificat pe merit sunt mici, deoarece interdicțiile se aplică de obicei națiunilor deja descalificate sau descalificate pentru probleme interne fără legătură. O întâlnire cu ușile închise a avut loc recent, sub presiunea administrației Trump.
Cu toate acestea, nu s-a luat nicio decizie. Conflictul politic dintre Iran și SUA durează de peste patru decenii. Din perspectiva fotbalului, aceasta nu ar trebui să fie o problemă – ambele națiuni s-au confruntat anterior la Campionatul Mondial din 1998, din Franța.
Din cauza presiunilor politice, FIFA ar putea opta pentru mutarea meciurilor Iranului în Canada sau Mexic pentru a evita potențiale conflicte cu autoritățile americane. În plus, vizele de călătorie pentru fanii iranieni ar putea fi limitate dacă echipa este programată să joace pe pământ american. Dacă Iranului i se interzice participarea la Cupa Mondială, națiunea ar avea tot dreptul să sesizeze Curtea de Arbitraj Sportiv (CAS) pentru presupusă discriminare, arbitraritate sau încălcare a garanțiilor procesuale”.
FIFA a suspendat, în trecut, țări implicate în conflicte majore. Rusia, de exemplu, rămâne interzisă din toate competițiile FIFA în urma invaziei Ucrainei. În anii 1990, atât FIFA, cât și UEFA au interzis Iugoslavia din cauza războaielor din Balcani.
Acum, Iranul și-a asigurat locul la Cupa Mondială din 2026 după o remiză de 2-2 împotriva Uzbekistanului la Teheran, în timpul unui meci de calificare disputat pe 25 martie 2025.
Israelul calificat direct ca țară organizatoare,…😭…pardon ca bancă finanțatoare…