Trump își înghite propria comisie

Președintele american Donald Trump a dizolvat miercuri comisia a cărei înfiinţare a solicitat-o pentru anchetarea presupuselor fraude electorale de la ultimele alegeri prezidenţiale americane, transmite AFP.

Iniţiativa lui Trump privind Comisia a declanşat un val de opoziţie din partea a numeroase state care au refuzat să furnizeze informaţiile cerute de aceasta pentru a întreprinde verificările dorite.

În ciuda desfiinţării acestei comisii, liderul de la Casa Albă o ține pe a sa cu teoria fraudării la alegerile din noiembrie 2016.

„În pofida dovezilor substanţiale de fraudă electorală, mai multe state refuză să furnizeze Presidential Advisory Commission on Election Integrity informaţiile elementare” pe care le cere, a transmis Trump. „În loc să mă lansez într-o bătălie juridică fără sfârşit pe banii contribuabililor, am semnat astăzi (miercuri) un decret pentru a dizolva comisia şi am solicitat Ministerului Securităţii Interne să se sesizeze în această chestiune pentru a stabili calea de urmat”, a mai spus acesta.

Numeroase state au respins cererile acestei comisii privind „integritatea electorală” explicând printre altele că datele solicitate pot fi folosite pentru a priva unele persoane de dreptul lor de vot.

Trump a câştigat prezidenţialele după ce a primit votul majorităţii marilor electori, dar Hillary Clinton a obţinut mai multe voturi populare – cu circa trei milioane de voturi mai mult -, ceea ce ar putea explica dorinţa lui Donald Trump din primul an al mandatului de a aduce la lumină o ipotetică fraudă în defavoarea sa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

7 Comentarii

  1. USA = U niunea S ovietica A ilalta.
    E foarte dificil sa intelegi ceea ce doresc SUA … sigur, in afara de vesnicul exceptionalism dominator al lumii contemporane… Dl. Presedinte, fiind un businessman se comporta ca atare si in politica…ma intreb daca nu s-ar putea cota la bursa pe langa companii si state…ar fi interesant de urmarit evolutia( involutia) lor si asta pt ca de ceva timp in „lumea libera” economicul conduce politica si nu invers..
    Cel mai recent exemplu: Franta, cu al sa „presedinte” uns de corporatismul bancar….

    • Iar mananci guano cu lingura….E absolut normal ca economicul sa conduca politica,nu si in Rusia ta unde KGB-ul conduce cu atat talent economic incat Rusia mai traieste din exportul de gaz si petrol …”Nigeria sub zapada”!

    • Mai „Atac la persoana” ia mai corecteaza putin datele tale cu exporturile petroliere ruse. Cca. 25% din exportul rusesc reprezinta petrol+gaze nu ca alte tari pe care le omiti, unde 90 % din ce scot se duce la export.Este o prostie sa stai pe resurse fara sa le valorifici iar populatia ta moare de foame.Norocul tau este ca traiesti in Ro. si te incalzesti cu gaze din Marea Neagra care nu va apartin sau cu lemne care iau drumul Austriei. KGB-ul nu mai exista de ceva vreme iar unele industrii de interes national indiferent din ce tara sunt sub microscopul securitatii.

  2. Trump,dupa ce a facut Consiliul de Securitate al ONU albie de porci,si a jurat ca nu mai da un ban organizatiei,acum vrea sa „traduca”Iranul in fata Consiliului pentru ‘revoltele” álea puse la cale de ala micu cu gainarii din Mujahedinne Kalq!Cand e treaz si cand nu e?

  3. Pt „prietenii” mei cei „democrati” : Mai rasfirati, mai rasfirati… trageti putin aer in piept inainte de a varsa laturi… riscati sa va inecati cu ele…ar fi pacat…doar nu gandim toti la fel, asa cum ati vrea voi astia ultraliberali…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.