Luni, președintele Trump a declarat că dorește să scoată economia americană din carantină în câteva săptămâni și a semnalat că nu este de acord cu sfaturile experților în sănătate care au avertizat că mai trebuie să treacă luni de zile până la redeschiderea activităților economice.
”Țara noastră nu a fost făcută pentru a fi închisă. Nu este o țară construită pentru asta”, a spus Trump la o conferință de presă la Casa Albă. ”America va fi în curând deschisă pentru afaceri. Foarte curând. Mult mai repede de cele trei sau patru luni pe care le sugerează unii”, a spus Trump.
Declarațiile lui Trump vin la scurt timp după ce fostul director al băncii Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, a scris pe Twitter că ”distrugerea economiei , a slujbelor și a moralului este tot o chestiune de sănătate și chiar mai mult decât atât. În câteva săptămâni, cei care au un risc mai redus de a face boala ar trebui să se întoarcă la muncă”.
Donald Trump și o parte din consilierii săi par să-și fi pierdut răbdarea cu experții care consideră că reducerea restricțiilor ar duce la colapsul sistemului medical, urmare a infectărilor. ”Nu vom permite ca tratamentul să fie mai rau decât boala”, a spus Trump. ”Asta este o problemă medicală. Nu vom permite ca ea să devină o problemă financiară de durata. Uitați-vă la accidentele auto, care sunt mult mai multe decât orice cifre aducem acum în discuție. Asta nu însesamnă că vom spune tuturor să nu mai conducă mașina”. ”Dacă ar fi după medici, ei ar putea spune să închidem totul – să închidem toata lumea. Nu poți face asta cu o țară – în special cu economia numărul unu a lumii. Nu poți face asta. Ar genera probleme mai mari decât cea inițiala. Îi voi asculta pe experți. Avem mulți oameni care sunt foarte buni la asta. Trebuie însă un echilibru”, a spus Trump.
Președintele SUA a spus că o închidere totală a economiei pe termen mediu ar însemna și mai multe sinucideri. ”Vorbim despre depresii masive, despre multe sinucideri. Oamenii au avut niște slujbe foarte bune și acum nu mai știu se ce se întâmplă”.
Trump a sugerat că activitatea economica ar putea fi reluată în acele zone din țară în care virusul s-a extins mai puțin. Analiștii fac o legătură directă între poziția lui Trump și ce se întâmplă acum în China, unde activitatea economică este reluată treptat. Pentru a face asta, spun criticii regimului de la Beijing, autoritățile au recurs la falsificarea informațiilor despre răspândirea virusului. în cazul SUA, întrebarea este dacă specialiștii de la Centrul pentru Prevenirea Bolilor ar permite o asemenea manipulare a datelor. Competiția dintre SUA și China se adâncește, în special în aceste condiții de criză, iar asta ar putea semnala că opțiunea președintelui de a reporni economia cât mai curând va avea câștig de cauză.
”Fauci este de acord că e necesară repornirea economiei în curând”, l-a întrebat un reporter pe Trump. ”… nu e în dezacord”, a răspuns Trump.
Unii comentatori compară situația din SUA cu cea din România lui Nicolae Ceaușescu. Rod Dreher scrie pentru American Conservative că Trump este un soi de Elena Ceaușescu, academician cu cu școală elementară. ”M-am gândit la cum se simțeau oamenii de știință în fața lui Ceaușescu”, spune autorul, cu referire la Anthony Fauci, directorul Centrului de Prevenire a Bolilor din SUA.
Alți comentatori par să încline către poziția lui Donald Trump. ”«Trebuie să distrugem satul pentru a-l salva» este o remarcă atribuită unui ofițer american, în timpul Războiului din Vietnam. Oare trebuie să distrugem economia pentru a salva națiunea americană de criza coronavirusului din 2020?”, se întreabă Pat Buchanan. ”Din nefericire, ce este neesențial pentru unii – baruri, restaurante, hoteluri, muzee, magazine, malluri – sunt locuri de muncă indispensabile și surse de venit pentru milioane de alți americani. Dacă le închizi, oamenii nu vor mai avea bani pentru chirie, pentru alimente, medicamente. Dacă salariile se vor reduce, cum vor trăi acești oameni?”, scrie Buchanan.
”Sunt informații că în această țară și așa înarmată există oameni care își fac adevărate arsenale, ceea ce sugerează ca există o mare teamă legată de ce va urma. Dacă se va permite ca criza medicală să producă o criza economică, care să ducă la criza socială, sistemul politic american, sistemul nostru democratic ar putea fi greu încercat.
Să nu uităm: În cea mai mare criză americană, în care miza era dacă SUA vor fi împărțite în două țări, Abraham Lincoln a recurs la detenția fără proces, a închis Congresul, a închis ziarele, a întemnițat jurnaliști și era pregătit să-l aresteze pe președintele Curții Supreme. Iar pentru aceste măsuri dictatoriale, pentru cel mai sângeros război din istoria Americii, împotriva fraților americani, Lincoln este acum privit de mulți drept cel mai mare președinte al nostru”.
Trump e pur si simplu,depasit!Pe Comicul nr 1 al planetei,pandemia l-a dat pe spate Nu mai poate nici sa ridice taxe vamale aiurea in tramvai,nici sa incurajeze Exit-uri,nici sa promita ca ‘ii arde”pe sirieni,iranieni,irakieni sau Afgani…Nici sa „negocieze”,(placerea lui) cu coronavirusul,care nu-l baga in seama..
toti cei care au luat masuri pripite si abuzive, trebuie judecati pentru subminarea economiei nationale. si cei care au creat panica nejustificata.
N-am auzit vreodata ca_coana Leana sa-l fi contrazis de ex. pe marele academician chimist Costin Nenitescu.
Dimpotriva, el a contrazi-so pe Codoi, refuzand sa-i dea doctoratul la Bucuresti si silind-o sa-si dea doctoratul la Iasi, la prof Simionescu rectorul Inst Politehnic, o sluga ceausista care a si fost ulterior mazilit drept ,,recunostintza” ptr seviciul adus.
Nici la Int de Cercetari ptr Chimie din Buc, Ceuaseasca nu se baga pe chimistii de acolo, avand rolul de director doar decorativ. Fiecare specialist chimist lucra pe tarlaua lui, in domeniul lui fara controlul tehnic al doctoresei honoris-cauza. In rest era o femeie de bun simtz, intelegatoare si apreciata din punct de vedere uman [nu si profesional] de personalul din institut, pe care nu se baga profesional.
In rest mi se pare ca Trump gandeste f lucid, SUA nefiind un stat caruia sa-i poti inchide economia……[Leo]
Grija lui majora e ca economia Chinei deja a redemarat, chiar daca timid si chiar daca nu stiu daca si la aia a fost cea mai buna si nu pripita decizie ! (ps : azi dimineata Nikkei a urcat cu peste 7% …)
Pe undeva are dreptate acest biped, spun asta deoarece numele este „statele unite ale americii”= nationalitati diferite adunate din tari! Si cui nu-i convine, sa plece singur daca vrea!