Guvernul grec ar putea fi obligat să organizeze alegeri legislative anticipate dacă nu va recâștiga majoritatea parlamentară pierdută la ultimele două voturi din legislativ asupra reformelor cerute de creditorii internaționali, a indicat miercuri premierul Alexis Tsipras, potrivit AFP și DPA.
‘Aș fi ultima persoană care să aibă un motiv să dorească alegeri dacă am avea o majoritate parlamentară garantată (…) Dacă nu avem o majoritate parlamentară, vom fi obligați să organizăm alegeri’, a declarat Tsipras, într-un interviu la postul de radio Sto Kokkino, potrivit Agerpres.
Declarația sa survine în contextul diviziunilor persistente în cadrul partidului său Syriza, al cărui comitet central urmează să se întrunească joi, în tentativa de a aplana divergențele legate de acceptarea sau nu a unui al treilea plan de asistență din partea creditorilor internaționali.