Rebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au lansat vineri un apel la luptă populaţiei kurde din Turcia, după moartea a 35 de civili într-un raid aerian al armatei turce, miercuri seară, la frontiera cu Irakul, transmite AFP.
„Chemăm poporul din Kurdistan, în special din Hakkari şi Sirnak (provincii învecinate cu Irakul – n.red.), să îşi arate reacţia faţă de acest masacru şi să ceară socoteală autorilor prin ridicări la luptă”, a spus într-un comunicat Bahoz Erdal, unul din şefii aripii armate a PKK.
PKK utilizează termenul kurd de „serhildan” pentru a desemna acţiuni de protest violente, implicând ciocniri cu poliţia, şi de nesupunere civilă.
Potrivit lui Bahoz Erdal, „masacrul a fost organizat şi planificat”, nefiind „un accident sau un act neintenţionat”.
La rândul său, armata turcă a indicat că operaţiunea a vizat rebeli care încercau să se infiltreze în Turcia, şi a avut loc într-o zonă „care nu adăposteşte populaţie civilă şi unde se află baze ale organizaţiei teroriste”.