Atât în practica turistică internaţională, cât si în literatura de specialitate, se constată o îndreptare a populaţiei oraşelor spre recreere către mediul rural. În acelaşi timp se remarcă faptul că formele de turism organizate în mari centre aglomerate, cu programe fixe, rigide, monotone, cu deplasări dintr-un mediu aglomerat în altul (adeseori mai aglomerat şi mai trepidant) nu mai satisfac aspiraţiile, motivaţiile, opţiunile turiştilor, ale unei însemnate părţi din rândul populaţiei urbane, ca urmare căutarea mediului rural pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în practica mondială a turismului şi în ultimii ani şi în România.
Treptat însă, turismul rural a început să fie privit ca o posibilitate concretă de dezvoltare a perimetrelor rurale. Aceasta s-a dovedit a fi o şansă reală pentru zonele rurale defavorizate, dar şi pentru toate regiunile rurale: valorificarea unui bogat potenţial natural şi cultural, descongestionarea zonelor turistice aglomerate, îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei acestor perimetre, stabilizarea forţei de muncă locală prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor, construcţiilor, creşterea rapidă a echipamentelor de cazare datorită cheltuielilor mici necesare dotării lor, accesul unor categorii sociale defavorizate la aceste oferte de petrecere a concediilor etc.