Echipa organizatoare a Turului Revoluției din 1989 aduce sâmbătă, 17 mai, ora 15, un tribut dedicat tinerilor Luminița Mișan, 21 de ani, și Ballai Zoltan Csaba, 18 ani, care au participat cu mult curaj la Revoluție și au fost uciși pentru libertate, potrivit unui comunicat transmis presei.
Conform comunicatului, traseul trece prin locuri importante ale întâmplărilor: județeana Partidului Comunist, sediul Armatei, casa conspirativă a Securității, ceasul Revoluției. De asemenea, cei prezenți vor avea ocazia să discute chiar cu participanți la evenimentele de acum 35 de ani.
Luminița Mișan s-a născut pe 15 mai 1968 și era muncitoare la Cooperativa Arta Jucăriilor: confecționa păpuși, ursuleți, diverse jocuri. Sora ei o descria ca o persoană energică și plină de viață, iar mama își amintește că ‘se băga în toate’ întrucât ‘nu-i e frică’. Și așa a fost: pe 21 Decembrie 1989, neînfricata Luminița a fost în primele rânduri ale revoluționarilor atacați cu pistoale mitralieră. În aceste zile, Luminița ar fi împlinit 57 de ani.
Ballai Zoltan Csaba s-a născut pe 18 mai 1971 și era elev la liceu. Pe 21 Decembrie 1989, purta tricolorul revoluționar în fruntea protestatarilor. Ajunși față în față cu militarii, un prieten l-a tras de mână: ‘Și-au încărcat armele, trebuie să plecăm’. Iar Zoltan a răspuns cum numai un erou o face: ‘Nu, nu îmi e frică’. El și câteva zeci de oameni au fost împușcați în următoarele minute. Însă, dacă n-ar fi fost ucis, ar fi împlinit 54 de ani.
Manifestanții nu au cedat. Au revenit în stradă a doua zi pentru a cere din nou libertate, democrație și un trai decent. Dictatura comunistă a fost dărâmată într-un final. Totuși rămâne deschisă întrebarea dacă revendicările au fost îndeplinite. Pentru aceasta, facem în cadrul turului o analiză plină de miez a cauzelor, desfășurării și consecințelor Revoluției din 1989.
Participarea este gratuită cu înscriere aici bit.ly/Tur17mai25
Durată tur: circa 3 ore
Turul Revoluției prezintă zilele din Decembrie 1989, când sute de mii de oameni au ieșit pe străzile României pentru a striga ‘Libertate!’. Și pentru a muri în numele ei. Proiectul itinerant se desfășoară la Cluj, București, Timișoara. Fiecare traseu aduce informații mai puțin cunoscute, care nu se găsesc pe wikipedia, despre întâmplările ce au marcat ireversibil atât viața noastră obișnuită, cât și istoria României.
Foto Arhivă
Nu am inteles unde se organizeaza aceasta manifestare?!La Timisoara, probabil?!