TVR, co-producător și partenerul oficial al Concursului „George Enescu” 2020

Televiziunea Română este din nou co-producător și partenerul oficial al Concursului Internaţional „George Enescu” și, continuând o tradiţie de peste o jumătate de secol, îi invită pe telespectatori să urmărească transmisiunile și emisiunile sale dedicate acestei ediții a evenimentului.

În contextul situaţiei generate de pandemie, pentru a proteja sănătatea tinerilor muzicieni, a artiştilor implicaţi în procesul de jurizare, publicului şi a echipei de organizare, ediţia din acest an a Concursului Internaţional „George Enescu” va fi organizată în două faze distincte.

Primele două etape ale competiţiei se vor desfăşura online în luna septembrie, conform calendarului iniţial, iar semifinalele şi finalele fiecărei secţiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din Bucureşti.

Astfel, faza întâi va avea loc între 29 august și 20 septembrie și va cuprinde recitalurile candidaților din primele două etape de concurs. Faza a doua se va desfășura între 12 și 23 mai 2021 și va cuprinde semifinalele și finalele la cele trei instrumente.

Televiziunea Română va reflecta pe canalele sale principale, dar şi în mediul online, toate evenimentele ce vor constitui ediţia cu numarul XVII a Concursului Internaţional „George Enescu”.

Despre Concursul Internaţional „George Enescu”

Concursul Internațional George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii interpreţi de marcă ai lumii și de promovare a lucrărilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – iar standardele internaționale după care este organizat îl poziționează în vârful ierarhiei evenimentelor de gen desfășurate în peisajul muzicii clasice din România.

Lansat oficial în septembrie 1958, ca parte a primei ediţii a Festivalului Internațional George Enescu, Concursul Internaţional a venit ca o prelungire a vibraţiei pe care Enescu a propagat-o în lumea muzicală de pretutindeni. În cei 60 de ani de existenţă, Concursul Enescu a devenit un brand de ţară şi un etalon al performanţei culturale la cel mai înalt nivel, iar Televiziunea Română va contribui, ca și până acum, cu toate resursele tehnice şi umane, pentru a reflecta performanţa muzicală la cel mai înalt nivel.

Începând cu anul 1958, Televiziunea Română a preluat şi transmis parţial sau integral toate evenimentele ce au avut loc pe parcursul desfăşurării Festivalului și Concursului Internaţional „George Enescu”, iar din anul 2001 şi până în prezent, TVR a devenit principalul difuzor şi partener de promovare al acestui prestigios eveniment.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.