Trupa irlandeză U2 a fost nevoită să se retragă de la ediţia din acest an a Festivalului Glastonbury, după ce Bono, solistul trupei, a suferit o operaţie la spate şi a fost sfătuit de medici să se odihnească două luni, informează thesun.co.uk.
Într-o declaraţie postată pe site-ul Festivalului Glastonbury, Bono a afirmat că este extrem de „trist” că nu va putea să participe la cea de-a 40-a aniversare a legendarului festival britanic.
„Ne doream să fim acolo şi să susţinem un concert special – chiar am compus un cântec special pentru Glastonbury. Sunt foarte trist”, a declarat Bono.
Michael Eavis, organizatorul festivalului, a declarat că este prea devreme pentru a se gândi la o trupă înlocuitoare pentru U2, care era cap de afiş la Glastonbury, alături de Muse şi de Stevie Wonder.