Ucraina a lansat peste 10 drone asupra Peninsulei Crimeea

Ucraina a lansat peste 10 drone în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică asupra Peninsulei Crimeea, inclusiv trei drone asupra portului Sevastopol, a declarat duminică dimineaţă guvernatorul instalat de Moscova în acest oraş, Mihail Razvojaiev, transmite Reuters.

Razvojaiev a adăugat că sistemele de apărare antiaeriană au respins toate atacurile asupra portului Sevastopol.

„Niciun obiectiv (în Sevastopol) nu a fost afectat”, a mai spus oficialul prorus pe canalul său Telegram.

Potrivit Reuters, nu există detalii imediate privind pagube produse de raiduri în alte zone din Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia de la Ucraina în 2014.

Baza, un canal Telegram cu legături cu agenţiile forţelor de ordine ale Rusiei, a relatat duminică devreme că, potrivit informaţiilor preliminare pe care le deţine, nu s-au înregistrat victime în ceea ce Baza a numit o serie de atacuri asupra Crimeei.

Potrivit monitorizărilor ucrainene ale canalelor Telegram, explozii s-au înregistrat în Sevastopol şi Saki – unde Rusia are o bază aeriană -, precum şi în alte câteva locuri, informaţie pe care Reuters anunţă că nu a reuşit să o verifice din alte surse.

Loviturile asupra unor obiective ruse s-au intensificat în ultimele două săptămâni, îndeosebi în Crimeea. Fără a-şi confirma rolul în aceste atacuri, Ucraina afirmă că distrugerea infrastructurii reprezintă o pregătire pentru planificata sa ofensivă terestră.

Recomanda 2
Author

16 Comentarii

  1. Totul este o propaganda de doi bani nazista a drogatilor ,bulani lor si pedofililor n ATO

  2. Pana una alta vedem cu totii ca Putin face pipi pe toate ajutoarele militare trimise de NATO si americani ,isi vede de planurile lui linistit si baga la tocat pt. ingrasamant pamantul.Criminalul Zelenski asteapta sa iasa soarele si sa se usuce pamantul, pt. ca utilajele militare trimise de americani, nu functioneaza de cit atunci cind afara este soare si cald .Asa ca marea ofensiva promisa de Zelenski ,asteapta sa vina vara.

  3. Au aparut sorosistii si slugoii cu comentariile! Asa bsieti,bagati carbuni,ca doar nu luati argintii degeaba!

  4. Cica ucrainenii se laudă că au doborât o rachetă kinjal deasupra Kievului. Apoi ne-au zis că s-ar putea să fie o rachetă iskander. Minte-ma dar minte-ma frumos!

  5. 10 drone de jucarie cum au lansat pe Kremlin ? Cat mai asteptam contra-atacul impotriva lor insusi. Nazistul asta si-a distrus tara si poporul care l-a ales la ordinul lui Vika Nulandovici ! Bucovina de Nord si Basarabia de Sud, pamant romanesc !

  6. Atacurile cu drone turcesti = partza-partza.
    Drona turceasca ar fi poate buna cand ii ataci pe bosimanii inarmati cu sulite si cu flinte de pe vremea lui Avram Iancu.
    Viteza dronei de 222 km/h este mai mica decat viteza celor prinsi pe A1 si A2 de Politia romana cand circula si cu 270 km/h. O termini si cu o pusca de vanatoare cu alice mai mari.
    Nici nu ai de ce sa te miri ca rusii le intercepteaza si le doboara pe toate……[Rumburak]

  7. voi nu vedeti ca ukronazia a furat sudul Moldovei cu iesire la mare, bha tatarilor spurcati de teleorman, camas pa mormantu vostru de vanzatori de tara.

    nu scapati niciunu, bhaa, camas pa coliva voastra. Veti atarna la uscat pan copaci dealungul drumurilor, ca in fata plutonului de executie pa stadion este prea tarziu.

  8. Bine ca au bani de porcarii ! Vreo 200 de milioane de coco 10 drone !Americanii detin cam 80% din terenurile arabile din Ukraina,de-aia sunt atat de interesati sa continue aceasta porcarie de razboi,extrem de nociv europenilor ! Dar na,sunt stapanii lumii si n-ai ce face!

  9. Pentru a scapa Omenirea de Dictatura Planetara Americana, Rusia trebuie sa invinga….Omenirea are nevoie de Ordine multipolara SUA, Rusia, China, Franta, Britania, Brazilia…..Romaniei ii foloseste victoria Rusiei, altfel romanii ling si izmenele ucrainiene nu doar pe cele americane…Este atat de simplu de priceput!!!

  10. Bombardamentul cu drone ukraniene a fost devastator și hotărâtor pentru soarta războiului. Putin personal a hotărât după atac să ceară personal scuze lui Zselensky pentru atacarea Ukrainei, să retragă toate trupele ruse din teritoriile ocupate, inclusiv din Krimeea și ca o compensație pentru daunele produse să facă cadou Ukrainei toate teritoriile rusești până la Urali și să plătească toată datoria Ukrainei pe loc, cu bani cash. Slava!

  11. Eu vreau sa stiu de ce Dealurile Golan sunt doar „anexate” de Israel de la Siria , dar Crimea ii „anexata ilegal”.

  12. Daca ucrainenii de pe A3 ne spun că doboară 90% dintre dronele rusești, rușii ne spun că apărarea antiaeriană are eficienta 100%. Succesuri guys! Deja R.T. face spume albe la gură!

  13. Cel mai probabil este ca si aceasta este o inscenare muscaleasca, la fel cum a fost inscenarea cu explozia de la podul putinantropului.
    Si la urma urmei ce ar dori suinele muscale, numai ei sa omoare, sa distruga orasele si infrastructura Ucrainei, iar ucrainenii sa nu riposteze?……

  14. Rusia putinatropului are ca de obicei un … cacao. Pe rapandulele putinatropice nu-i poti lua in serios sub nicio forma cand vor sa demonstreze ceva. Sunt lepre, micinosi si prosti.
    Astia nu vor mai fi credibili nici in urmatorul milion de ani, intr-at sunt de compromisi si dovediti ca gunoaie

  15. Dacă așa spun rușii,atunci sigur,jumătate și-au atins ținta.Cine mai bagă în seamă balivernele jegoase ale naziștilor ruși?Poate numai trolii năimiți ai Rusiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.