Adjunctul cancelariei prezidenţiale de la Kiev a ameninţat Germania cu consecinţe economice în cazul în care Berlinul va continua să facă presiuni pentru eliberarea din închisoare a Iuliei Timoşenko.
“Mi se pare că acest caz Timosenko a devenit o chestiune foarte personală pentru unii politicieni din Vest”, a spus Leonid Kojara pentru Der Spiegel. Berlinul se pare ca ia eşecul Revoluţiei Portocalii condusă de Iulia Timoşenko ca pe o “înfrângere personala”, a mai spus Kojara, care este repsonsabil pentru politica externă în Partidul Regiunilor, aflat la guvernare în Ucraina.
El a avertizat că actuala dispută privind detenţia lui Timoşenko şi agravarea stării ei de sănătate poate otrăvi relaţiile Kiev-Berlin. Demnitarul ucrainean a ameninţat că, dacă acordul de asociere al Ucrainei la UE va fi îngheţat din cauza cazului Timoşenko, atunci relaţiile economice dintre Ucraina si Germania vor avea de suferit. “Fără acordul de asociere, accesul german pe piaţa ucraineană va fi limitat”, a spus Kojara. “Producătorii germani vor avea de suferit”.
Este o atitudine identică cu cea a prim-vicepremierului Valeri Horoşkovski care declara presei occidentale, nici mai mult nici mai putin decât că semnarea şi adoptarea Acordului de Asociere aşteptat de circa zece ani de Ucraina este singura soluţie pentru eliberarea lui Timoşenko. Presa europeană a catalogat aceasta poziţie drept “prostie, grosolănie şi santaj”.
Declaraţiile au fost făcute imediat după ce toţi comisarii europeni de la Bruxelles au declarat că nu vor participa la meciurile de fotbal ale EURO 2012, competiţie organizată de Ucraina şi Polonia.
Timoşenko este condamnata la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în semnarea unui contract pentru gaze naturale cu Rusia, în 2009, un contract păgubos pentru ţară. Timoşenko are nevoie de tratament medical, este în greva foamei, iar avocaţii săi susţin că a fost agresată în închisoare. Germania s-a oferit să asigure tratamentul, iar Rusia a propus să o primeasca pe Timoşenko pe teritoriul Federaţiei. Kievul a refuzat.
Partidul Regiunilor, al preşedintelui Viktor Ianukovici, are de înfruntat alegerile parlamentare din octombrie şi este clasat sub opoziţia unită. Timoşenko nu va mai putea candida la funcţii în stat, fiind condamnată, însă poate aduce procente importante Blocului Iulia Timoşenko-BYUT, inclusiv prin gesturile precum greva foamei şi campania de imagine pentru care se foloseşte de presa occidentală.
Singura ţară UE care crtică ideea boicotării EURO 2012 este Polonia, cealaltă ţară gazda, care ar avea astfel de pierdut pe planul imaginii. Premierul polonez, Donald Tusk, le-a transmis autorităţilor de la Kiev “să nu lase politica să distrugă o sărbătoare naţională”, precum EURO 2012. Şi Amnesty International se opune boicotului, sugerând ca oficialii UE să se folosească de deplasările în Ucraina pentru a atrage atenţia asupra nerespectării drepturilor omului.