Ucraina introduce impozitul de război

soldați ucraineni

Toate firmele din Ucraina vor plăti, de la 1 ianuarie 2025, un impozit militar, a declarat directorul Centrului de afaceri româno-ucrainean din Cernăuţi, Liviu Rusu.

Potrivit acestuia, atât întreprinderile, cât şi persoanele fizice autorizate au fost scutite, până acum, de plata unor contribuţii la bugetul de stat pentru susţinerea efortului de război al Ucrainei, însă nevoia de finanţare a determinat autorităţile de la Kiev să introducă un impozit militar.

Practic, impozitul va fi calculat în funcţie de dimensiunea întreprinderii, stabilită în raport cu cifra de afaceri.

„De la 1 ianuarie, antreprenorii din grupul 3 (n.r – care au o cifră de afaceri de 200.000 de euro) vor plăti drept impozit militar un procent din banii intraţi în cont, iar cei din grupurile 1-2 (n.r.- persoanele fizice autorizate şi microîntreprinderile) vor plăti 5% din salariul minim, ceea ce merge direct la Ministerul Apărării. E bine pentru stat, dar e mai rău probabil pentru mediul de afaceri. Problema este ca această creştere de impozite să nu ducă economia iarăşi la negru, la economia subterană. Statul, încercând să colecteze mai mulţi bani, să nu piardă de fapt”, a comentat Liviu Rusu.

De la începutul războiului, populaţia Ucrainei a plătit 1,5 % din salarii drept impozit de război, excepţie făcând veniturile militarilor.

Recomanda

11 Comentarii

  1. Si? Unde-i noutatea? PPE din parlamentul EU vrea la fel sa instituie un impozit obligatoriu statelor membre in cauntum 0,25% din PIB, bani de dati ucranilor ptr finantrea razboiului.

    „democrațiile occidentale ar trebui să cheltuiască 0,25% din PIB-ul lor pentru asistență militară în Ucraina. Aceasta este ceea ce s-a cerut într-un nou document de poziție adoptat astăzi de Grupul PPE.”
    Punem pariu ca politicantii romanesti vor spune cu entuziasm „DA”?

    p.s. va rog nu cenzurati

  2. N-ar fi de mirare daca un impozit din asta, pentru Ucraina, va fi impus si firmelor romanesti, nu si celor multinationale, ci numai celor romanesti. Pai, asa cum le dam cazare, masa si asistenta medicala gratuita … Probabil, asta este multumirea romanilor pentru participarea ACTIVA SI AGRESIVA a ucrainenilor la PRIMA SOVIETIZARE A ROMANIEI si pentru desnationalizarea romanilor traitori in Ucraina.

  3. dăm UrCracilor pe 🌈ajoșii din Ceata lu’ Pițigoi, ăia de se luptă toată ziua cu URSul aici, pe forum.
    Hai, VITEJILOR, sus pe trotinete !
    Vin și eu să vă StatMajoreZc, un pic mai încolo, măR🤣g …
    ● RumburKK -StatMajoriZdul GărZilor Patriotice Tulcene- RumburKK ●

  4. Foarte interesant..După cîți bani a virat america și UE, am impresia că folosesc bani in loc de muniție..

  5. Da, toti acesti bani ajung in buzunarele bancherilor si a patronilor din industria de razboi !
    Ce afacere si razboiul asta…

  6. După ce ca-i omoară, le mai ia și banii. Deja am inceput sa-i compătimesc.Oare cu ce or fi greșit ukrainienii ăștia de a decis Zelenski să-i genocideze in halul asta ? Am așa o înclinație sa cred că și Iohannis vrea sa genocideze romanii…E periculos neamțul !

  7. Noi platim deja acest impozit dar mascat. Cumparam arme care ajung in Ucraina vezi cazul rachetelor Patriot si restul de 12 miliarde din care nu stim cat ramane in tara si cat se duce la vecinii nostri dragi care ne pastreaza teritoriile!

  8. Mda … pai cu venirea lu’ Trump se pare ca se cam inchide robinetu’ de la conducta cu bani de peste balta … sau, mai sigur, se va folosi preponderent deviatia catre Tel Aviv …

  9. Cred ca Zelenski a mai pus ochii pe vreo citeva palate prin Italia si Spania …

  10. …pai se apropie pacea, doamna a cam cheltuit din fondurile de refugiu si sunt tineri, traiesc mult, viata in vest este scumpa, ce sa faca doar cu cele 5/ 10 miliarde ramase in contul piticului?…exilul este scump…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.