Președintele SUA, Barack Obama, a reacționat, de la Talin, Estonia, la armistițiul anunțat de Moscova și Kiev cu cîteva ore în urmă. „Este prea devreme pentru a înțelege ce înseamnă, de fapt, acest armistițiu … noi am susținut permanent eforturile președintelui Petro Poroșenko de a ajunge la o adevărată, reală, încetare a focului în acest conflict”, scrie bbc.com
Președintele american susține că dacă Rusia este pregătită să înceteze „finanțarea, înarmarea și antrenarea trupelor”, atunci criza ucraineană poate fi rezolvată.
El adaugă că o soluție a conflictului nu este posibilă cât timp Rusia continuă să trimită „trupe deghizate în separatiști”. America preferă o cooperare productivă cu Rusia, dar aceasta trebuie să respecte normele internaționale, spune Obama.
Acum câteva ore, pe pagina web a președintelui ucrainean, Piotr Poroșenko a apărut o informație în care se spune că acesta a ajuns la o înțelegere cu președintele Rusiei, Vladimir Putin pentru încetarea focului în regiunea Donbas.
Ulterior, secretarul de presă a lui Putin a declarat că Președintele Putin și Poroșenko nu s-au înțeles pentru încetarea focului în regiunea Donbas, deoarece Rusia fizic nu este parte a conflictului.