Ucraina reduce importul de uraniu din Rusia şi extinde un contract cu o companie americană

Compania de stat Energoatom, care operează cele patru centrale nucleare din Ucraina, a extins până în 2020 contractul cu grupul american Westinghouse Electric, majorând importurile de uraniu îmbogăţit din Vest în vederea reducerii dependenţei energetice de Rusia, transmite MEDIAFAX.

Energoatom operează patru centrale nucleare în Ucraina, cu 15 reactoare operaţionale, care generează aproximativ jumătate din necesarul naţional de electricitate.

Westinghouse Electric Company şi Energoatom au semnat vineri un acord care extinde, până în anul 2020, contractul iniţial din 2008 pentru livrarea de uraniu îmbogăţit către centrale nucleare din Ucraina, potrivit unui comunicat publicat vineri de compania americană.

„Ne bucurăm să fim un partener strategic al Energoatom şi să îi ajutăm să-şi diversifice sursele de aprovizionare cu combustibil (uraniu îmbogăţit – n.r.). Această extindere a contractului demonstrează că produsul livrat de Westinghouse a fost validat pentru încărcarea şi operarea în condiţii de siguranţă, chiar şi luând în considerare problemele de performanţă ale combustibilului concurent. Acordul (…) va permite Energoatom să îşi diversifice sursele de aprovizionare. Anticipăm că, având în vedere rezultatele superioare şi eficienţa competitivă a combustibilului nostru, Westinghouse îşi va majora cota pe piaţa de combustibil nuclear din Ucraina”, a declarat în comunicat Danny Roderick, preşedinte şi CEO al Westinghouse.

Uraniul îmbogăţit va fi livrat de la Westinghouse Electric Sweden, care deţine o uzină de îmbogăţire a uraniului în Västerås, Suedia. Grupul american mai are o facilitate de producţie în Europa la Preston, Lancashire, Marea Britanie. Compania deţine 10 fabrici la nivel mondial şi aprovizionează 147 centrale nucleare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.