”Rezultatul războiului din Ucraina va fi o noua relație între Ucraina – care va fi probabil cea mai mare forță convenționala a continentului – și restul Europei”, spunea Henry Kissinger, in discursul sau pentru Forumul Economic Mondial de la Davos, in luna mai.
Acum, pe fondul unei contraofensive limitate a Ucrainei considerată un succes, cele spuse de Kissinger par să prindă contur. De fapt, conturul a fost dat la nici o lună și jumătate după invazia rusă, în momentul în care administrația SUA trecuse de ezitările inițiale și începuse să pompeze armament in Ucraina, îndemnând și aliații din NATO să facă acest lucru. Atunci, în aprilie, unul dintre foștii consilieri ai președintelui Barack Obama, propunea, într-un material publicat de Atlantic Council, un think tank al NATO, un plan pentru transformarea Ucrainei într-un „mare Israel”.
Din planul schițat de Daniel B. Shapiro pentru The Atalntic Council rezultă și ce înseamnă un „mare Israel” – este vorba despre modul în care a fost prezentat Israelul de Alexander Haig, fost secretar de Stat în timpul administrației Reagan și fost comandant al trupelor NATO din Europa. Israelul ”este cel mai mare portavion American din lume, unul care nu poate fi scufundat”, spunea Haig. Acesta ar urma să fie rolul Ucrainei de după război și asta sugera și Henry Kissinger, în mai anul acesta, când arăta că Ucraina va fi cea mai mare putere militară convențională a Europei, un bastion american la frontierele Rusiei, chiar și fără aderarea formala la NATO.
Această metamorfoza a Ucrainei este cu atât mai probabila cu cât nu Shapiro a lansat ideea transformării țării într-un „mare Israel”, ci însuși presedintele Volodimir Zelenski, cu două zile înaintea publicării materialului amintit de către Atlantic Council. Pe 5 aprilie, președintele Zelenski le spunea reporterilor că țara sa nu va rămâne neutră în potențiale noi conflicte între NATO, UE și Rusia. Zelenski a spus atunci că Ucraina nu va fi niciodată ca Elveția (neutră). ”Nu putem vorbi despre «Elveția viitorului». Însă cu siguranță putem deveni un «Isarel mare»”, a spus atunci Zelenski.
Ce înseamnă asta? Ucraina ”nu va fi absolut liberală, europeană”, a spus Zelenski, așa cum este citat de Haaretz, în vreme ce președinția a înlăturat repede această remarcă. ”Nu vom fi mirați să avem reprezentanți ai forțelor armate sau ai Gărzii Naționale în toate instituțiile, supermarketuri, cinematrografe – vor fi oameni cu arme. Sunt sigur că problema securității va fi numărul unu în următorii zece ani”, a spus Zelenski.
Cum se poate împlini planul președintelui Zelenski de transformare a Ucrainei în ”cel mai mare portavion american”?
Daniel Shapiro propunea mai mulți pași.
– Toată populația trebuie să joace un rol. ”Civilii trebuie să-și asume responsabilitatea de a respecta protocoalele de securitate și de a contribui la cauză. Unii vor ajunge chiar să se înarmeze (sub strictă supraveghere) pentru a face asta. Mobilizarea amplă a societății ucrainene pentru apărarea colectivă sugerează că țara are acest potențial”, scrie Shapiro, amintind de declarația președintelui Zelenski despre ”oamenii care vor purta arme în supermarketuri și cinematografe”.
– Ucraina va trebui să-și transforme serviciile secrete într-un mod asemănător cu Israelul, care ”a investit masiv în capabilitățile informative, pentru a se asigura că are mijloacele să detecteze și să descurajeze inamicul și, când e nevoie, să-l lovească”. ”Ucraina va trebui să-și modernizeze serviciile secrete, pentru a concura cu capabilitățile ruse și pentru a se asigura că poate împiedica și respinge atacurile ruse”.
– Parteneriatul de apărare cu SUA este esențial. ”Poate că Ucraina nu va adera la NATO în curând, dar își va putea aprofunda parteneriatele de Securitate cu membrii Alianței și va putea primi ajutor, arme, informații și antrenament, pentru a-și spori capacitatea de apărare”.
– Menținerea instituțiilor democratice este ultimul dintre cele opt puncte ale planului lui Shapiro pentru transformarea Ucrainei într-un ”Israel mare”. ”Concentrarea constantă pe securitate nu a împiedicat menținerea instituțiilor și practicilor democratice fundamentale în Israel. Zelenski pare să fie conștient de această tensiune și de faptul că democrația este o condiție esențială. El a spus că este imposbilă apariția unui regim autoritar în Ucraina”, scrie Shapiro.
Să mai spunem doar că Daniel Shapiro a lucrat o vreme la firma de consultanță WestExec Advisors, înființată în 2017 și considerată un fel de cabinet din umbra al neoconservatorilor, gata să preia conducerea după plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă. Firma a fost înființată de Antony Blinken, actualul secretar de Stat al SUA.
I au pacalit mericanii roscati pe rusi.Rusii si ai tras Crimeea portavion, mericanii roscati , Urcania.Si rusii ar putea pierde Crimeea sau sa ne dea cu bomba cu nutrii.