UDMR nu se va pronunţa pentru schimbarea premierului

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, că Uniunea nu se va pronunţa după Congres pentru înlocuirea premierului Emil Boc şi a susţinut că, personal, optează pentru un premier politic şi nu pentru unul tehnocrat. „Eu nu neg să ajungem şi la concluzia că este nevoie de schimbarea Guvernului sau că este nevoie de schimbarea […]

De cotidianul.ro - Autor
UDMR nu se va pronunţa pentru schimbarea premierului

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, că Uniunea nu se va pronunţa după Congres pentru înlocuirea premierului Emil Boc şi a susţinut că, personal, optează pentru un premier politic şi nu pentru unul tehnocrat. „Eu nu neg să ajungem şi la concluzia că este nevoie de schimbarea Guvernului sau că este nevoie de schimbarea […]

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, că Uniunea nu se va pronunţa după Congres pentru înlocuirea premierului Emil Boc şi a susţinut că, personal, optează pentru un premier politic şi nu pentru unul tehnocrat.

„Eu nu neg să ajungem şi la concluzia că este nevoie de schimbarea Guvernului sau că este nevoie de schimbarea guvernului, dar n-am considerat că ar fi venit momentul, vă spun sincer. Din partea noastră nu a venit o astfel de propunere. Dacă PDL şi preşedintele Traian Băsescu ajung la o astfel de decizie comună, bineînţeles că atunci vom discuta acest lucru şi vom ajunge la o anumită decizie”, a spus Marko Bela, într-o conferinţă de presă.

Liderul UDMR a arătat că dacă PDL va lua o astfel de decizie privind schimbarea, atunci se va putea discuta despre persoana care să ocupe în viitor funcţia de premier. „Dacă ei vor o astfel de schimbare, atunci probabil că vom discuta persoana, despre cine ar fi vorba, dar UDMR nici înainte de Congres n-a propus acest lucru şi nici după Congres nu vom propune. Repet încă o dată, acum, mai târziu, ce se va întâmpla nu ştiu, dar nu am considerat că ar fi momentul unei astfel de schimbări”, a reiterat liderul Uniunii.
Marko Bela a subliniat că, personal, nu crede că un prim-ministru tehnocrat „ar face faţă”. El a arătat că problema în acest moment o reprezintă lipsa de corelare între Guvern şi Parlament.

„În acest moment, una dintre problemele cele mai mari cu care se confruntă Guvernul e lipsa de corelare între Parlament şi Guvern. Multe voturi eşuează, nu există o solidaritate destul de puternică în coaliţia majoritară şi un prim-ministru tehnocrat nu ar putea să rezolve acestă problemă, dimpotrivă. Din acest punct de vedere, eu nu sunt pentru un prim-ministru tehnocrat”, a conchis preşedintele UDMR.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.