Curtea de Apel București a stabilit, luni, emiterea unui ordin european de anchetă în vederea identificării precise a locației în care se află încarcerată Elena Udrea pe teritoriul Bulgariei, pentru audierea acesteia prin videoconferință în mega-dosarul Hidroelectrica, notează știri pe surse.
Elena Udrea urma să fie audiată în calitatea sa de inculpat însă instanța a constatat că Tribunalul București nu are date concludente.
Tribunalul București este instanța care trebuie să pună în executare decizia definitivă a ICCJ și de asemenea instanța care primește datele operative privind executarea efectivă a încarcerării.
În altă ordine de idei, în dosarul de la Curtea de Apel București instanța stă blocată cu finalizarea cercetării judecătorești, blocajul apărând după ce Elena Udrea a arătat că dorește să dea o declarație de inculpat în proces.
Cu o zi înainte de a se prezenta la CAB Udrea a fost prinsă în Bulgaria când încerca să treacă în Grecia, pe chiar în ziua în care ICCJ a stabilit definitiv că ea poate fi încarcerată la penitenciarul Târgșor.
Anterior fugii sale din România, în ziua în care ICCJ urma să pronunțe decizia definitivă în dosarul Gala Bute, Elena Udrea anunțase la CAB, în acest dosar, că dorește să dea declarație de inculpat.
Cu toate acestea fostul demnitar, prin apărătorii săi, a amânat două ori momentul, la două termene diferite, la ultimul termen arătând că trebuie să ajungă la instanța supremă la un dosar despre care se știa că este în imposibilitate de judecare și că se va amâna.
Sper ca bulgarian coruption sa fie mai hicleana decat …securitatea romaneasca….
Evident ca, serviciile de informatii externe dorm in bocancii statului de nu stiu unde se afla Jelena. Asta arata odata in plus ca statul roman cu Johannis in frunte este in descompunerte!
Colegii si ciracii de infractiuni financiare (furturi) sunt chiar neonorabilii PNL-paduchi- ex-PDL hoti, care, dupa cum observam, tac ca mortii despre infractoarea Udrea. In SUA, stramosul in hotii la Bugetul american, va amintiti de Al-Capone, a fost incarcerat pe viata, pt evaziune fiscala de cateva mii dolari. In Romania, infractoarea Udrea, zburda vesela, si batjocoreste si blesteama pe judecatorii care-au priponit-o. Rusineee! institutiile Statului Roman jucate la alba-neagra de aceasta infractoare.
Pai credea cineva altfel? Poate vreun naiv.
Lenuta noastra a disparut si din Bulgaria ?
Parca o vad pe madam Udrea cum inpartea pantofi cu toc prin geamurile intredeschise ale limuzinei in care era ,femeilor dintr-un sat unde fara cizme de cauciuc nu se putea circula .Cita mila si dragoste putea sa aibe pt.romani!
Incepe Elodia II…Trimiti x 2…
Udrea e doar un alt praf în ochi. E blonda cu picioarele goale de pe scena scamatorului. Asta a fost dintodeauna. Proiectul Udrea va fi ținut atîta timp cît prinde fraieri destui.
Leny vă trimite bezele din Insulele Pago-Pago!
Ti se face rusine ca esti roman intr-o tara numita Romania! Asta nu mai e stat, e lupanar!
Udrea e cam ca partidul comunist roman (ma rog, am rezerve asupra termenului „roman” …) acum vreo suta de ani : ea se ascunde, doar ca n-o cauta nimeni ! …
@tomlin:
tomlin are add,
tomlin are add!
-da,
dosarele E MAI MULTE!
Asta e justitie?!!! Iar prea bine platitii „magistrati” tac precum porcul in cucuruz. Rusine sa va fie!!
Va rog sa aveti decenta sa ma lasati in pace.
Nu ma mai hartuiti.
Sunt grav bolnav.
Imi scriu memoriile si plec incolo.
Va pup si sa traiti bine!
Oameni (i)luminati care au facut aceste legi de mare execeptie! Declaratie de inculpat, declaratie de martor, declaratie de declaratie….Ia-o frate de ciuf, explica-i ce-a facut si bag-o la zdup. Ce atata balet pret de zeci de ani ? Iti moare inculpatul, moare si completul de vreo cinci ori pana se screme o hotarare in tara asta de rahat.
Pt. statul roman este cit se poate de penibil ca o asemenea infractoare sa danseze inca dupa cum vrea ea. Unde sint legile si constitutia tarii ?
„Elena Udrea urma să fie audiată în calitatea sa de inculpat”
Duamna este condamnat definitiv, de unde o scoateti inculpat ? Poate in alte dosare …
probleme la TMB Gogule?
-pai shefa lu TMB se vrea la cesemeu…..
Probabil ca politistul de frontiera bulgar, cel care a arestat-o pe (editat)a la frontiera greceasca, a fost retrogradat femeie de serviciu prin vreun post de politie rurala … era sa zic ca a fost trecut la „Circulatie”, dar la circulatie in Bulgaria (cam ca si la noi, de altfel) intr-un an daca te straduiesti ajungi in „Top Forbes 100 Bulgaria” …
Va dati seama cit a „uns” in stinga si-n dreapta (editat), ca sa nu ajunga in pirnaie ! Va dati seama ce sume enorme a furat, ca sa aiba acum bani pentru toate spagile, ca sa scape ! (ca sa nu mai vorbim de viata de lux pe care o duce !) Va dati seama, de asemenea, ca in 2022 intre doua state vecine nu doar geografic, dar si in UE si NATO, doua grupari de crima organizata, e nevoie de o ancheta (!!!) ca sa se afle unde e incarcerata (editat) asta !! (asta daca nu si-o fi luat zborul demult din Bulgaria !)
Jelena a plătit un milion de euro din cei împrumutați de Citu și au dat-o dispărută vecinii de la sud de Dunăre cu ceafa lata! Trăiască Petrov!
A bagat-o pana in gat in infractiuni gunoiul betivan Petrov !! Gunoiul trebuia prins si dus la Targoviste,iar aceasta (editat) blonda, puscarie pe viata !Mai are tupeul sa ceara protectie de la statul roman betivanul ordinar ??!!
Ce mai oameni de stat, si cand te gandesti ca (EDIATT) vroia la Presidentie