Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) nu a mai promovat anul acesta litoralul românesc pentru sărbătorile de Paşti şi se va concentra pe promovarea perioadei de 1 mai şi extrasezon."De aceste sărbători pascale ministerul nu a avut acţiuni pe litoral. A fost greu să-i conving pe colegii mei din minister să mai facem promovare şi în acest an. Mulţi dintre ei se bucură că sunt liberi, după tot ce s-a întâmplat în 2009", a declarat Elena Udrea, ministrul MDRT, la Consiliul Consultativ al Turismului, referindu-se la discuţiile declanşate în mass-media cu privire la oportunitatea promovării Paştelui pe litoral în 2009, informează Mediafax.
Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a declarat că în acest an au fost între 1.000 şi 2.000 de turişti pe litoral de Paşte, faţă de anul trecut, când au fost 12.000-15.000 de turişti în staţiunile de la Marea Neagră.
Udrea a adăugat că instituţia pe care o conduce va cofinanţa însă promovarea 1 mai pe litoral şi a extrasezonului, respectiv a perioadei între 1 mai şi 15 iunie, iar aceste acţiuni se vor face în acest an şi cu bani de la operatorii de pe litoral. "Am stabilit prin vot, cu reprezentanţii Consiliului Consultativ al Turismului, un parteneriat între minister şi operatorii din turism, pentru organizarea unor evenimente pe litoral de 1 mai şi extrasezon. Ministerul se va implica şi în promovare, alături de operatorii din turism", a mai spus Udrea. Potrivit ministrului, pentru vacanţa de 1 mai şi pentru extrasezon, hotelierii şi agenţiile de turism vin cu oferte speciale. Pachetele de 1 mai pe litoral vor costa în jur de 20 de euro pentru două nopţi la un hotel de 3 stele şi 30 euro pentru trei nopţi.