Udrea: Ponta va candida la prezidenţiale. Ne aruncă tot felul de fumigene

Elena Udrea a declarat la RFI că Victor Ponta va candida la alegerile prezidențiale din partea PSD întrucât stă cel mai bine în sondaje susţinând în acelaşi timp că nu se pune problema refacerii USL.

„Este evident că nu se pune problema nici să se refacă USL-ul, nici să susțină alt candidat. PSD va candida cu Victor Ponta, pentru că stă cel mai bine în sondaje. Nu va reuși să câștige Victor Ponta, dacă dreapta, dacă Opoziția la PSD se unește și susține un singur candidat. Dar domnul Ponta va fi obligat și din cauza partidului care-l va presa să facă asta. Sunt două soluții: ori câștigă Președinția și partidul scapă de el, ceea ce nu se va întâmpla, ori pierde Președinția și i se va întâmpla ce s-a întâmplat și cu domnul Mircea Geoană. Adică oricum, partidul scapă de el”, a susținut Udrea.

Potrivit acesteia, Ponta aruncă „fumigene” pentru că nu vrea să se anunțe candidat „încă”.

„Domnul Victor Ponta ne aruncă tot felul de fumigene. Va candida chiar dânsul. Să fim serioși! Eu spun asta din mai 2012, de când au venit prima dată la guvernare, că se va rupe USL și că va candida Victor Ponta. Suntem exact în acest proiect, în acest plan. Deci domnul Victor Ponta aruncă fumigene, pentru că nu vrea să se anunțe candidat încă. Deocamdată nu poate. Abia a rupt USL-ul, abia s-a rupt USL-ul, încă e bătălia aceasta, cine n-a vrut, cine e de vină, cine o fi greșit, dânsul tot spune cum s-ar împăca, mâine ar face USL-ul înapoi. Haideți să fim serioși! Nu știu dacă mai există un electorat consistent, care să mai creadă toată această farsă pe care încearcă să ne-o livreze până la capăt domnul Ponta. Sigur, domnul Antonescu acum nu mai are de ales, trebuie să se comporte și supărat fiind și nici nu poate face altfel, trebuie să se comporte ca o Opoziție la Victor Ponta, pe care-l susținea până mai ieri”, a mai spus Udrea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.