Elena Udrea critică, miercuri, într-o postare a echipei sale de comunicare pe Facebook, votul Parlamentului în cazul senatorului PSD Dan Șova, afirmând că s-a folosit dubla măsură.
„Şocant! Senatul a decis că Dan Şova nu poate fi arestat preventiv pentru că nu s-au îndeplinit condiţiile din statutul parlamentarilor: nu au votat jumătate plus unu din numărul senatorilor pentru încuviinţarea cererii DNA. Au votat 79 de senatori din 85 câţi era nevoie pentru o majoritate calificată. Reamintim faptul că Elena Udrea este în arest în dosarul „Gala Bute” deşi Camera Deputaţilor a făcut acelaşi lucru ca în cazul lui Dan Şova: au fost doar 170 de voturi în favoarea arestării din necesarul de 199 pentru o majoritate calificată invocată acum. Avocaţii au invocat atunci această situaţie, dar s-a trecut foarte uşor pentru că era vorba de „duşmanul poporului”. Sunt două variante: fie lui Şova i se aplică acelaşi tratament ca şi Elenei Udrea, fie am asistat la un uriaş abuz al conducătorilor Camerei Deputaţilor, în frunte cu Valeriu Zgonea, şi a celor din Justiţie în cazul fostului ministru al Dezvoltării”, este mesajul transmis pe contul de Facebool al Elenei Udrea semnat „Echipa de comunicare”.