Statele membre UE au căzut de acord, vineri, să impună un embargou militar Libiei, să interzică eliberarea de vize pentru membrii regimului Gaddafi şi să îngheţe conturile acestora, anunţă DPA. Măsurile vor intra în vigoare începând de săptămâna viitoare.
Embargoul nu va acoperi doar exportul european de echipamente militare către Libia, ci şi pe cel de bunuri care pot fi folosite împotriva protestatarilor împotriva regimului. Lista persoanelor care vor avea interdicţia de a primi viza UE nu este cunoscută încă.
Miniştrii de Externe ai statelor UE au condamnat încă de la începutul acestei săptămâni reprimarea brutală a protestelor, dar atunci nu au decis aplicarea unor sancţiuni. Vineri, oficialii UE estimau că în Libia se mai află 3.400 de cetăţeni europeni, după evacuarea a circa 3.600.