UE, între „dezinformarea“ concurenților și propriul eșec

În aceste zile de criză sanitară și de derută politică la nivel aproape global, a apărut un virus care însoțește totdeauna asemenea situații: propaganda. Evident, toată lumea deformează adevărul cu convingerea fiecărui actor politic că astfel va ieși mai ușor și mai profitabil dintr-un impas în care s-a intrat și din vina sa. În pericol de a fi prins cu minciuna, fiecare încearcă să îl denunțe pe celălalt ca fiind mincinos. Plonjăm astfel într-un război mediatic total care dincolo de efectul neurastenizant al confuziei de masă, prezintă și riscul de a ne abate atenția de la adevăratele probleme de rezolvat.

ÎN LOCUL LUPTEI CU CRIZA, UE LUPTĂ CU STAFIA PROPAGANDEI RUSEȘTI

În statele membre UE s-au putut auzi în aceste zile critici tot mai severe cu privire la indecizia și ineficiența instituțiilor federale europene (să lăsăm cuvântul „comunitar”, utilizat doar ca un subterfugiu menit a ascunde adevărata natură a uniunii) în gestiunea actualei crize sanitare și prevenirea viitoarei crize economice și sociale. Asemenea critici au fost formulate atât de autorități naționale cât și de cetățenii europeni.

Unii au pus în contrast nevolnicia și neomenia Europei politice, dominate de lupta dintre cronice egoisme naționale și reacutizate veleități imperiale, cu eficiența acțiunii politice a Rusiei și gesturile de solidaritate ale Chinei. Lideri politici europeni cu mare priză la mase (unii, este drept, eurosceptici jurați), precum Marinne Le Pen, au afirmat că primul mort al pandemiei Covid 19 este chiar UE. Și dinnou s-a comparat fragilitatea și miopia demersurilor federale europene cu robustețea și viziunea (i-aș zice chiar geostrategică) politicilor inițiate de un Vladimir Putin sau Xi Jinping. (Că în situații limită liderii autoritari sunt preferați celor liberali, nu este nici o surpriză – ca s-o spunem pe-a dreaptă. Calitățile apreciate la un lider de pace nu sunt aceleași cu cele cerute unui lider de război. Contextul impune modelul de conducător, iar nu modelul de conducător impune contextul.)

Reacția UE și a protagoniștilor ei cu nostalgii hegemonice la aceste critici și comparații a fost nu aceea de a-și reanaliza comportamentul și a-și perfecționa politicile, ci de a pune în funcțiune aparatul de contra-propagandă (cu sublinierea că și contra-propaganda tot o formă de propagandă este) în efortul de a demonstra că excepționalele sale performanțe sunt ocultate de dezinformarea rusească (și în subsidiar chineză), Moscova (și Beijingul) exagerându-și meritele spre a discredita Bruxellesul.

În acest cadru a fost exaltat conceptul de „ajutor”, vorbindu-se repetat despre „ajutorul dat de UE” statelor europene membre în nevoie. „Sprijin de urgență”, „plan de ajutor economic”, „sprijin la nivel european” … sunt doar câteva expresii folosite pentru a arăta că ne supărăm degeaba, întrucât UE… ne miluiește. Doar rușii ne bagă în cap că e pe dos.

Potrivit unui raport al Serviciului European de Acțiune Externă, „au fost identificate peste 110 cazuri de dezinformare cu privire la Covid 19 provenite din surse pro-Kremlin.” Ideea a fost reluată și într-o declarație a prietenului meu Joseff Borrel, înalt reprezentant / vicepreședinte pentru politica externă și de securitate a UE. Aștept cu interes să văd un comunicat al Ministerului de Externe rus în care să se spună că au fost identificate 111 cazuri de dezinformare cu privire la Covid 19 provenite din surse pro-UE. De ce nu?

MOARTEA ÎN OCCIDENT

Numărul deceselor cauzate de Covid 19 în Italia, Spania, Franța și chiar Germania nu a fost raportat, însă, de Russia Today, ci chiar de către guvernele statelor respective. Din două una: ori este fals, și suntem prinși într-un joc politic criminal menit a rezolva printr-o terapie de șoc (incluzând abolirea democrației, drepturilor omului și liberei concurențe) boli altminteri incurabile precum supra îndatorarea statelor, îmbătrânirea populației, dezmățul consumerist, evaporarea încrederii maselor în conducători și revolta bazei sociale împotriva suprastructurii politice; ori este adevărat, și astfel se demonstrează că „regele european al asistenței medicale” este gol și că tot ceea ce noi credeam a fi un minunat sistem de sănătate occidental nu este decât o potemkiniadă (na, că am folosit un cuvânt cu origini în istoria rusă) dezastruoasă.

De fapt, mulți dintre noi, care am călătorit și trăit ceva timp în Occident, o știam deja. Știam că asistența medicală în spitalele de stat ale celor care ne dau nouă lecții de bună guvernare, sunt o jale. Că tratamentele în clinicile private sunt doar la dispoziția celor foarte bogați. Că firmele de medicamente controlează decizia politică, desigur în favoarea lor; ceea ce face, adesea, ca pentru medicamentele ieftine să se stea la coadă, iar cele scumpe să nu fie accesibile celor mai mulți. Sunt realități la care politicienii (inclusiv cei europeni) au preferat să închidă ochii, dar nota de plată a cărora a ajuns, iată, la scadență. O vedem în degringolada spitalicească din Italia (membru fondator al UE și al Grupului celor 7) și Spania. Este asta propagandă rusească?

Dar este în Rusia mai bine? Probabil că nu. Bănuiesc că poate fi mai rău. Nu am verificat dar nici nu mă interesează. Nu sunt cetățean rus, ci cetățean european. (În spitalele chinezești și cubaneze, în schimb, am fost și ce am văzut este de vis; dacă nu o fi doar propagandă.)

La bugetul UE a contribuit România cu bani câștigați din munca acestui popor, iar nu la cel al Rusiei, și din buzunarul cetățenilor europeni s-au plătit sume uriașe pentru asigurări medicale care să garanteze profitul clinicilor private occidentale, acolo unde un bună ziua dat de doctor costă 150 de euro și unde ești tratat prin aplicarea aproape mecanică a „protocoalelor medicale europene”, adică pe baza unor statistici fără legătură cu persoana concretă a bolnavului. Acestea sunt fapte, iar nu propagandă rusească.

DEZINFORMARE SAU DECONSPIRARE?

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, și-a declarat indignarea față de decizia Franței și a Germaniei de a refuza să livreze țării sale măști medicinale și alte produse necesare pentru gestiunea epidemiei cu virusul Corona, atunci când aceasta începea să ia amploare acolo. A fost încălcată astfel regula liberei circulații a bunurilor pe piața internă europeană, dincolo de aspectul moral al problemei. În schimb, o parte din produsele respective au fost oferite cu titlu de ajutor de către China, deși aceasta, spre deosebire de celelalte două țări mai înainte pomenite, nu era membru al UE.

Același domn Conte, precum și omologul său spaniol, Pedro Sanchez, au criticat aspru eșecul Consiliului European de a adopta măsuri pentru soluționarea laturii economice și sociale a crizei, simultan cu cea a laturii sale medicale. Germania și Olanda au blocat consensul și de această dată, așa cum au făcut-o și în cazul crizei economico-financiare din 2008. Sunt domnii Conte și Sanchez agenți de propagandă ai Rusiei? Nu este adevărat că tele-conferința Consiliului European s-a terminat fără o decizie, pe când decizia era urgentă? Nu este adevărat că Berlinul s-a opus dinnnou sindicalizării datoriilor făcute de statele membre pentru a fi neutralizate astfel efectele economice negative ale pandemiei, prin emiterea de eurobonduri?

Guvernul elvețian a reacționat public față de decizia autorităților germane de a confisca mai multe convoaie cu produse medicale contractate în China de firme elvețiene, care doar tranzitau teritoriul german, pe motiv că acestea ar fi necesare Germaniei. Aceasta în ciuda faptului că Elveția, deși nu este membră a UE, în baza unor tratate încheiate cu Bruxellesul, face parte din piața comună europeană. Presa elvețiană scrie că, fapt verificabil, nici Hitler nu și-a permis așa ceva în timpul războiului. Să fie oare guvernul și presa elvețiene în slujba propagandei rusești?

Spre marea lor indignare, elvețienii au aflat din comunicate oficiale germane că Berlinul a luat unilateral măsura închiderii graniței cu Elveția pentru ca „auslanderii” (adică alogenii) să nu năvălească în supermaketurile sale din zona de frontieră și să îi vitregească pe nemți de alimente. Aceasta deși Confederația elvețiană este parte în Acordul Schengen și astfel se încalcă dreptul la libera circulație a persoanelor, proclamat inclusiv în tratatele constitutive ale UE.

Iată până unde poate merge dezinformarea rusească! (sic!) Asta numai dacă și comunicatele autorităților germane dezinformează….și nu avem de a face, de fapt, cu un exemplu de denazificare nereușită.

Am văzut cu toții fotografii cu medici chinezi și cubanezi veniți în Italia pentru a da o mână de ajutor. De asemenea, instantanee cu medici militari ruși sosiți acolo cu același scop. Sunt contrafăcute? Este iarăși propagandă rusească? Se pare că nu.

„Noi (adică europenii din UE – nn) acordăm asistență fără să facem poze” – spune Președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru a marca, desigur fără scop propagandistic (sic!), superioritatea morală a unei Europe politice, chipurile smerite, care, în realitate, a ferecat ușile frontierelor naționale înainte de a întinde peste ele un deget de ajutor propriilor membri.

„Poate nu este suficient – adaugă el cu modestia lupului moralist – dar este deja un început și nu trebuie să ne lăsăm intoxicați de ceea ce spun partenerii și concurenții noștri internaționali.” – se subînțelege Rusia și China. Numai că acest „început” vine după ce mai întâi a fost refuzul european și după ce „partenerii și concurenții internaționali” ai UE și-au făcut deja apariția pe teren, desigur într-un respingător gest propagandistic (sic!). Căci nu este frumos să profiți de lipsa de solidaritate a europenilor, pentru a-ți evidenția tu meritele și a-ți ascunde turpitudinile (bănuite) în spatele empatiei și generozității (certe). Nu-i așa?

„Se vorbește mult de ajutorul chinez sau rus, dar de ce nu se vorbește că Franța și Germania au trimis două milioane de măști și zeci de mii de echipamente de protecție Italiei?” – s-a întrebat retoric dl. Macron.

Chiar așa, de ce nu se vorbește? Dar cine să vorbească? Rusia și China sau tocmai sfioasa UE? Sunt oare vinovați chinezii și rușii că UE, dar mai ales presupusa beneficiară, Italia, tac? De ce tace „ingrata” Italie? Poate că știe ceva ce Președintele Macron se face că nu știe. În orice caz, dezbinarea domnește în Uniune și pentru asta nu este nevoie de nici o propagandă rusească spre a o observa.

ȘI OCCIDENTUL DĂ COMBUSTIBIL PROPAGANDEI ANTIEUROPENE?

Pentru a contracara manevrele propagandistice rusești suntem informați că Germania și Franța, împreună, au donat Italiei mai mult decât China. Asta este foarte frumos, dar înseamnă că fiecare dintre acești aliați și asociați ai Italiei, care, ca membri ai UE, aveau obligația nu de a dona, ci de a permite adoptarea de politici federale bazate pe principiul solidarității și al cooperării cu bună credință, a donat mai puțin decât concurentul său chinez. Să nu luăm, deci de bune, aceste statistici ale UE?! Nu sunt decât mârșavă propagandă rusească! (sic!)

O propagandă pe focul căreia aruncă gaz chiar Președinta Comisiei europene, Ursula von der Leyen, care iată ce declară în fața Parlamentului european: „Când Europa avea într-adevăr nevoie de un spirit ’toți pentru unul’, prea mulți au dat inițial un răspuns ’numai pentru mine’.” Poziție confirmată chiar și de către grupul celor treizeci și nouă de europarlamentari care, după ce într-o scrisoare deschisă își prezintă preocuparea față de „dezinformarea și eforturile de propagandă care vin în special din China și Rusia” în strădania acestora „de a submina UE și a semăna neîncredere în rândul populației locale și al vecinilor europeni față de UE, valorile și instituțiile sale democratice”, recunosc că ingerințele Moscovei și Beijingului „au fost alimentate de răspunsurile naționaliste (a se citi „egoiste” – nn) inițiale ale țărilor europene, precum și de lipsa unei comunicări transparente cu privire la eforturile instituțiilor UE.”

Ce să comunici însă? Eșecul Consiliului European de a adopta o strategie consistentă și vizionară? Mai bine supralicitezi aprobarea dată de Parlamentul european unor propuneri ale Comisiei, spectaculoase pentru neinițiați dar modeste pentru specialiști, care abia acum urmează să intre în malaxorul Consiliului UE dominat de Germania.

Președintele SUA, Donald Trump, dă și el apă la moară propagandei ruso-chineze, declarând la o conferință de presă că: „Rusia ne-a trimis un foarte, foarte mare transport de echipament medical, ceea ce a fost foarte frumos. După cum și China a trimis multe ajutoare, ceea ce a fost grozav.” Dar despre Trump se știe că este „omul rușilor”, adus de ei la casa Albă. (sic!) Nu-i așa?

Noroc că o „vigilentă” firmă de avocați americani, făcând de rușine dreptul internațional, a dat în judecată China pentru răspândirea virusului Corona în lume și prejudiciile provocate prin asta. A coborât ceața pe Pacific! Omenirea este izolată! (sic!)

Să mai adăugăm aici doar exemplul „odioasei campanii de fake news a Rusiei” duse de Foreign Policy Magazine (sic!), care, într-un articol din 14 martie 2020, intitulat „provocator” „UE abandonează Italia la ceas de nevoie”, sub semnătura lui Elisabeth Braw, scrie: „Într-o rușinoasă abdicare de la responsabilitățile sale, țările asociate ale UE au eșuat în a da asistență și bunuri medicale Italiei pe când (criza – nn) izbucnea. China umple golul.” Chiar și tu, Foreign Policy?!

Avea dreptate domnul Macron: „Europa trebuie să fie mândră și să se simtă puternică, pentru că așa este.” Așa este! Ori, poate, și acest citat din Corriere della sera o fi fake, având doar menirea de a devoala autismul demagogic și narcisismul delirant al autorului său. Desigur, tot în favoarea rușilor.

Prin urmare și dezinformarea este, în acest caz, tot o formă de informare, dar făcută cu o răutăcioasă satisfacție. De ce să subliniezi neputința, miopia, incoerența, ipocrizia UE și ale liderilor săi, toate reale, când ai putea întoarce capul făcându-te că nu le vezi? Hotărât lucru Rusia și China își văd de interesele lor și învârt cuțitul în rana cangrenată a UE. Niște comuniști nenorociți (sic!).

Să îți servești interesele! Ce urât! În spațiul euro-atlantic așa ceva este de neconceput. (sic!) Oare?

UE DONEAZĂ CELOR CARE COTIZEAZĂ?!

Să ne întoarcem, însă, la ajutorul oferit de UE propriilor membri; membri prin contribuțiile cărora aceasta își alcătuiește bugetul din care… „donează”.

Indiferent cum am lua-o, în relația dintre România și UE nu își are loc cuvântul „ajutor”. Ajutorul este un act voluntar, gratuit și unilateral, aflat în afara oricărui raport obligațional preexistent. Or, România are cu UE o relație contractuală care conferă ambelor părți drepturi și obligații.

De asemenea, nu putem spune că UE „ne-a dat” ceva, decât dacă vorbim de „obligația de a da”; adică de a plăti o datorie. Altminteri, așa cum observa demult scriitorul Marin Preda, referitor la limbajul oficial al propagandei comuniste, dacă admitem că cineva „ne dă” („se dă carne la măcelărie”), admitem că această acțiune poate fi calificată și din perspectivă morală („bine face că ne dă” sau „rău face că ne dă”) și astfel acceptăm ca drepturile noastre să rămână la discreția celui care dorește sau nu să ne dea. Căci gestul moral depinde de arbitrariul celui care ne dăruie, morala nefiind același lucru cu legea.

Sintagma „ajutor economic al UE” poate fi valabilă pentru Balcanii de Vest, de pildă, țările din regiunea respectivă nefiindu-i membre, dar nu pentru România, Italia, Lituania, Grecia etc care sunt membre și cotizează la buget. Pe noi UE nu ne „ajută”, tot așa cum SUA nu ajută California sau România nu ajută Suceava. Noi nu cerem „ajutor” de la UE iar UE nu are dreptul de a ne „ajuta”, căci nu este organizație caritabilă.

Statele membre cer de la UE politici pentru administrarea crizei și UE trebuie să le proiecteze, adopte și aplice. Întrebarea este: A făcut-o? În ce fel? În al cui profit?

Când UE a decis să „ne dea” (cum spun cei mai mulți jurnaliști români, precum și propagandiștii mioritici ai Europei germane) cele ce apar în scrisoarea fostei mele colege Elisa Ferreira, actual comisar european, adresată Guvernului român, nu ne-a oferit nici un ajutor, ci și-a făcut datoria.

Și-a făcut-o bine? E de discutat. Nu avem însă de ce să îi fim recunoscători. În fond „ne dă” și din ceea ce „i-am dat” noi. Dacă o societate de asigurări ne acoperă o pagubă, se cheamă că „ne-a ajutat”? Fără îndoială că nu.

Așteptăm deci politicile vizionare, consistente și eficiente ale UE, care deocamdată sunt doar la stadiul de promisiuni generale, dar mă tem că, în măsura în care UE va interveni la parametri normali pentru gestionarea crizei, o va face de o manieră care să favorizeze sau măcar să menajeze pe tradiționalii profitori ai Europei. Ceea ce nu e bine.

Dacă din pandemia asta am ajunge măcar să însănătoșim înțelegerea noastră cu privire la raportul dintre România și UE, dintre statele membre și UE, în general, precum și cel dintre statele membre, încă ar fi un câștig. Acesta ne-ar ajuta să purcedem apoi la reformarea UE, în măsura în care salvarea sa ar mai fi posibilă.

Se ocupă Rusia cu propaganda? Desigur! (Ministrul rus al apărării, generalul Serghei Șoigu spunea recent că „propaganda trebuie să fie inteligentă, deșteaptă și eficientă.”)

Cine nu se ocupă?! Chiar și acțiunea de contra-propagandă a UE este, se vede bine, după cum am mai spus-o, tot o formă de propagandă.

Cel mai bun remediu împotriva dezinformării propagandistice este însă o bună politică privind administrarea intereselor comune ale statelor membre, a oportunităților, provocărilor și amenințărilor cu care fiecare în parte și toate la un loc se întâlnesc. Nu dezinformarea este responsabilă pentru eșecurile catastrofale ale UE, iar cei care spun adevărul despre aceste eșecuri nu trebuie denunțați ca anti-europeni, ei fiind, de fapt adevărații susținători ai Europei unite. Nu cu propaganda, ci cu fapta bună care vorbește pentru sine și de la sine, trebuie contracarate eventualele dezinformări.

Nimic nu este mai eficient în acest sens decât o politică de succes care să profite tuturor. Dacă se poate. Dacă nu, există viață și în afara UE sau istorie fără UE.