Uităm mereu de românii maramureșeni și regățeni din Ucraina!

Deputatul Daniel Ghiță a depus la Camera Deputaților o declarație politică intitulată ,,Uităm mereu de românii maramureșeni și regățeni din Ucraina”, al cărei conținut îl redăm integral:

După izbucnirea crizei ucrainene în 2014, soldată cu ocuparea și anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia și cu autonomizarea unei părți a Donbassului și, mai ales, după invadarea Ucrainei de catre armata rusă în cursul acestui an, politicieni şi analişti de top din România au readus în discuţie situaţia românilor din Ucraina, care trăiesc în teritorii care ne-au fost răpite în perioade nefaste ale istoriei noastre naționale.În acest sens, s-a vorbit în mod deosebit de românii din Bucovina de Nord şi, mai tangențial, de cei din Sudul Basarabiei, denumit Bugeac (fostele județe românești Cahul, Bolgrad și Ismail) și din ținuturile Herţa (situat lângă Bucovina de Nord, la sud-estul acesteia) și Hotin (care a făcut parte din provincia românească Basarabia, fiind situată în nordul acesteia) . Nu s-a spus iarăşi nici un cuvânt de cei peste 40.000 de români care trăiesc în regiunea Transcarpatia (ZaKarpatia) situată în sud-vestul Ucrainei, între Tisa şi Carpaţii Ucraineni, la graniţa cu România, având capitala în oraşul Ujgorod.

Profesorul Marga a pus punctul pe i

Românii din Transcarpatia și teritoriul ocupat compact și exclusiv de aceștia, respectiv mai mult de jumătate din Maramureșul istoric, nu sunt pomeniți nici în aproape uitata Declarație a Parlamentului României cu privire la Referendumul din Ucraina din 1 Decembrie 1991, care a avut drept obiect declararea independenței Ucrainei și s-a desfășurat (întâmplător sau nu?!) de Ziua Națională a României. Declarația a fost adoptată în ședința extraordinară a camerelor reunite ale Parlamentului României din 28 noiembrie 1991 și a fost publicata în Monitorul Oficial din 29 noiembrie 1991, iar recent a fost republicată integral de Cotidianul (în numărul din 29 septembrie 2022). Paragraful cel mai relevant din această declarație uitată este următorul: ,,Având în vedere că acest referendum ar urma să se desfășoare și pe teritoriile românești-Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum și județele din Sudul Basarabiei-, Parlamentul României declară solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul țării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul și neavenit, ab initio, de URSS la 24 decembrie 1989 și de Parlamentul României la 24 iunie 1991.” Parlamentul de la București a avertizat că ,,acest referendum nu poate avea valabilitate în privința teritoriilor anexate abuziv de fosta URSS, teritorii care nu au aparținut niciodată Ucrainei și sunt de drept ale României” și l-a declarat nul și neavenit. În această declarație a fost omisă și Insula Șerpilor din Marea Neagră, care a aparținut de drept României până în 28 august 1944, când a fost ocupată de marina sovietică, după care, în 23 mai 1948, a fost anexată abuziv de către URSS, care a inclus-o în Republica Sovietică Socialistă Ucraina, cum a făcut-o anterior cu Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei, Nordul Maramureșului istoric, ținuturile Herța și Hotin.

Din păcate, și profesorul Andrei Marga, una din cele mai marcante personalități ale României contemporane (fapt dovedit ca rector al Universității Babeș-Bolyai, ministru al Educației Naționale și ministru al Afacerilor Externe) a omis Maramureșul istoric din Transcarpatia în recenta și verticala sa declarație care a inflamat spiritele atât în România cât și în Ucraina. Consider salutară și fundamentată opinia profesorului Marga, care a afirmat, în esență, că Ucraina este în frontiere nefirești și ar trebui să cedeze teritorii: Ungariei-Transcarpatia, Poloniei-Galiția, României-Bucovina și Rusiei-Donbass și Crimeea.Cu corectivul că regiunea ucraineană Transcarpatia include și partea de nord a Maramureșului istoric românesc.

Istoria românilor maramureșeni și regățeni din Transcarpatia

Transcarpatia este o regiune situată în apropierea punctului 0 al Europei (centrul continentului), în care s-au intersectat de-a lungul istoriei aproape toate seminţiile lumii, actualmente convieţuind aici peste 100 de etnii, cea românească fiind a treia ca mărime, după cea ucraineană și cea maghiară. Potrivit recensământului efectuat în Ucraina în 2001, în Regiunea Transcarpatia au fost înregistraţi în jur de 42.000 de români, dintre care 32.000 locuiesc compact în 13 localităţi într-o zonă care a făcut parte din Maramureşul istoric, lângă frontiera româno-ucraineană limitrofă cu judeţele Maramureş şi Satu Mare din România. O altă comunitate de circa 10.000 de români, numiţi volohi, trăieşte în 11 localităţi într-o zonă din nord-vestul Regiunii Transcarpatia, spre frontierele cu Slovacia şi Polonia. Volohii descind din curteni valahi și robi țigani ai domnitorului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, care s-a refugiat în această zonă în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, după ce sultanul otoman a descoperit că l-a trădat la asediul Vienei și i-a fost oferit un domeniu de către regele polon. Românii volohi au actualmente cea mai mare rată a natalității din Europa, având în medie 7-8 copii într-o familie.

Românii din dreapta Tisei au avut parte de o istorie străveche dar şi zbuciumată. În perioada feudalismului timpuriu au făcut parte din voievodatul istoric al Maramureşului, devenit comitat după cucerirea maghiară, aici fiind locul de obârşie al voievodului Bogdan, descălecătorul şi fondatorul Ţării Moldovei. Aici, la Muncacevo, a luat fiinţă prima episcopie ortodoxă românească din Transilvania şi, tot aici, la Mănăstirea Peri, a fost editată prima Biblie în limba română. Această zonă a fost un fief al nobilimii româneşti din Transilvania, prezentată posterităţii de academicianul Ioan Mihalyi de Apşa, un ilustru fiu al locului, în „Diplomele Maramureşene“, considerată „biblia neamului“, despre care marele istoric Nicolae Iorga scria că “fără această carte nu s-ar putea scrie istoria României“. Tot aici s-a născut academicianul Mihai Pop, considerat ”regele folclorului românesc“.

Cum a ajuns o parte din Maramureșul istoric în Ucraina

Până în decembrie 1918, românii din această zonă au făcut parte din comitatul Maramureş în cadrul Principatului Transilvaniei, respectiv în cadrul Provinciei Transilvania, cunoscând atât vasalitatea Regatului Ungariei cât şi ocupaţia Imperiului Habsburgic, devenit Imperiul Austro-Ungar după instaurarea dualismului în 1867. Românii din această zonă au trimis patru delegaţi credenționali la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde s-au deplasat cu o căruță cu cai și au solicitat includerea întregului Maramureş istoric în ţara mamă. N-au avut însă noroc, întrucât în 1920 Maramureşul istoric din dreapta Tisei a intrat în componenţa Cehoslovaciei, care s-a prevalat de prevederile tratatului încheiat în 1916 de Guvernul Brătianu cu puterile Antantei, prin care frontiera de nord a României a fost stabilită pe râul Tisa. În noiembrie 1944, după eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia fascisto-horthistă, zona românească din dreapta Tisei a fost anexată de URSS, care a inclus-o în Republica Sovietică Socialistă Ucraina.

În 1920, când a fost împărţit Maramureşul istoric, în dreapta Tisei au rămas circa 12.000 de români, care locuiau în patru comune: Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Biserica Albă şi Slatina. În 2001, la primul recensământ efectuat în Ucraina după declararea independenţei, după 80 de ani de izolare de patria mamă, conaţionalii noştri nu numai că nu au dispărut prin asimilare, dar numărul lor aproape că s-a triplat, declarându-se români 32.300 de locuitori din această zonă, care convieţuiesc acum în 6 comune: Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Slatina, Strâmtura şi Topcino. Actualmente, în cele 6 comune funcţionează 13 şcoli, 6 biserici ortodoxe, 4 biserici greco-catolice, 5 asociaţii culturale, două publicaţii periodice (“Apşa“ şi “Maramureşenii”) şi un muzeu de istorie şi etnografie, cu denumirea “Dacia Liberă”. În fiecare an, românii de aici organizează 2-3 manifestări culturale cu participanţi din România, Republica Moldova şi Ucraina (dintre care au mare audiență festivalul de poezie „Mihai Eminescu” şi un festival etnofolcloric local) şi editează 2-3 cărţi în limba română. Localităţile româneşti din această zonă sunt cele mai arătoase din Transcarpatia, locuitorii vorbesc o limbă maternă mai pură decât în multe zone ale României, iar românii maramureșeni sunt cunoscuţi şi recunoscuţi ca fiind cei mai gospodari şi întreprinzători din regiune, mulţi dintre ei lucrând, îndeosebi în domeniul construcţiilor, în Rusia, Polonia şi unele state din vestul Europei. Mândri de obârşia lor istorică şi de situaţia lor materială şi culturală, românii de aici spun că trăiesc în „România Mică”, vizavi de „România Mare”.

Uitați sau neglijați de țara mamă

Românii maramureşeni din dreapta Tisei se simt însă uitaţi și, mai grav, neglijaţi de autorităţile din România. Ei ar dori ca Ambasada României din Ucraina, precum şi Consulatul General de la Cernăuți și Consulatul local de la Slatina (Solotvino), înființat cu circa un deceniu în urmă, unde se adresează cel mai frecvent pentru obţinerea de vize pentru intrarea în România, întrucât lor nu le-a fost recunoscută cetățenia română de către statul român, din care au făcut parte timp de doi ani (1918-1920), să se implice mai mult în problemele lor. De asemenea, ar dori o colaborare mai consistentă şi permanentă cu Departamentul Românilor de Pretutindeni şi cu Institutul Cultural Român, care până acum au făcut mai mult figurație în zonă. Ba, comportamentul unora dintre reprezentanții acestor instituții le-a provocat o imensă repulsie localnicilor: unul a cerut băutură și femei, altul s-a dat la bărbați, iar altul a pretins parandărăt pentru banii care ar fi urmat să le fie alocați. Oameni mândri şi demni, românii din dreapta Tisei nu cer în primul rând bani de la autorităţile române. Ei vor cărţi pentru bibliotecile comunale şi şcolare din localităţile româneşti. Vor carte religioasă pentru bisericile româneşti. Vor sprijin pentru editarea publicaţiilor şi cărţilor în limba română şi pentru organizarea manifestărilor culturale tradiţionale. Vor permanentizarea unor relaţii de colaborare sau parteneriate cu instituţiile de cultură din România pentru proiecte transfrontaliere susţinute cu fonduri publice. Vor permanentizarea unor relaţii de colaborare cu consiliile judeţene şi inspectoratele şcolare Maramureş şi Satu Mare. În mod paradoxal, sprijinul instituţiilor naționale și județene susmenționate s-a diminuat substanţial în ultimul deceniu.

Totodată, românii din dreapta Tisei formulează de aproape două decenii alte doleanțe la care nu au primit răspuns. Astfel, aceștia solicită repunerea în funcţie a trenului care lega Sighetul Marmaţiei de localitatea Teresva din Ucraina şi urgentarea construirii noului pod peste Tisa, planificat între localităţile Sighet şi Biserica Albă. Vor sprijin pentru reconstruirea Mănăstirii Peri, cu Hramul Ioan cel Sfânt de Suceava, pentru care a fost obţinut terenul necesar şi a fost întocmit un proiect de către un arhitect din România. Vor sprijin pentru reglementarea statutului vizei culturale multiple în sensul extensiei utilizării acesteia pentru toată perioada de acordare, fără alte documente justificative solicitate de Poliţia de Frontieră din România, precum şi scutirea de plată a taxei de urgenţă la eliberarea vizelor culturale. Și, în fine, ce este mai important, vor să fie recunoscuţi şi trataţi ca români atât de Ambasada României de la Kiev, cât şi de Consulatul general de la Cernăuţi și de Consulatul local de la Slatina, precum şi de poliţiştii români de frontieră şi de alte autorităţi ale statului român, cum ar fi Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Asupriți de țara de adopție

Nu în ultimul rând, românii din dreapta Tisei vor ca ţara mamă să-i sprijine să aibă aceleaşi drepturi pe care le are minoritatea ucraineană din România, drepturi conforme cu standardele europene în materie. Ei atrag atenţia că după revoluţia portocalie din 2004, care a adus la putere primul președinte și primele partide de dreapta din Ucraina, declarativ pro-europene, la Kiev s-a manifestat o tendinţă de ucrainizare a şcolilor româneşti, în anul 2009 dispunându-se printr-un ordin al ministrului Învăţământului din guvernul condus de primul-ministru Iulia Timoşenko ca materiile de bază să fie studiate în limba ucraineană, fapt care nu le-a fost impus nici pe vremea URSS. Situaţia a fost restabilită prin legea minorităţilor naţionale adoptată după câştigarea, în 2010, a alegerilor parlamentare de către Partidul Regiunilor (partid de centru-stânga) şi a alegerilor prezidenţiale de către candidatul susținut de acest partid, Victor Ianukovici, cunoscut ca având o orientare pro-rusă.

A urmat Euro-Maidanul, alungarea si fuga lui Ianukovici în Rusia, la începutul anului 2014, și revenirea la putere a partidelor de dreapta. Una dintre primele măsuri adoptate imediat de noua guvernare, tot declarativ pro-europeană, a fost abrogarea legii minorităților naționale, fapt ce a atras proteste din partea minorităților mai semnificative (rusă, maghiară, română). După câteva luni, a fost declanșat conflictul din Donbass și a fost ocupată peninsula Crimeea de către Rusia. În 2021, după câștigarea, cu doi ani înainte, a alegerilor prezidențiale de către Volodimir Zelenski și a alegerilor parlamentare de către Partidul Slujitorul Poporului, Parlamentul de la Kiev a adoptat controversata și contestata lege privind limba de stat din Ucraina, care este cea mai restrictivă lege din istoria acestei țări, precum și din Europa acestor zile, în ce privește utilizarea limbii materne de către minoritățile naționale. Conform acestei legi, începând din septembrie 2023 toate școlile cu predare în limba română vor fi obligate să predea toate disciplinele în limba ucraineană, exceptând limba și literatura română.

Apel în favoarea românilor din Ucraina

În calitate de deputat, adresez, pe această cale, Parlamentului României un apel special pentru a se preocupa şi de soarta comunităţilor româneşti din Regiunea Transcarpatia din Ucraina, luând exemplele Ungariei și Poloniei, state membre ale UE si NATO, ca și țara noastră. Propun ca Declarația Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina din 1 Decembrie 1991 să fie recitită în plenul reunit al celor două camere și să fie completată cu noi argumente factuale și juridice. Fac, de asemenea, un apel la solidaritate şi la implicare în reprezentarea şi apărarea intereselor acestor comunități îndeosebi către colegii parlamentari şi reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţele Maramureş şi Satu Mare. Solicit europarlamentarilor români să manifeste preocupare în Parlamentul European şi faţă de problemele românilor din Transcarpatia, alături de ale celorlalţi conaţionali de pe teritoriul Ucrainei. Solicit Departamentului Românilor de Pretutindeni și Institutului Cultural Român să elaboreze şi să prezinte soluţii concrete de finanţare a proiectelor de prezervare a identităţii naţionale, etnice, culturale și religioase a românilor din Transcarpatia. Solicit Ministerului Educației, organizațiilor neguvernamentale (fundații, asociații, ș.a.) și agenților economici din România să acorde burse de studii și premii elevilor și studenților români merituoși din Transcarpatia., Nu în ultimul rând, solicit Preşedintelui României şi ministrului Afacerilor Externe, în calitate de diriguitori ai politicii externe a statului roman, să discute atât cu autorităţile de la Kiev, cât şi în forurile europene şi internaţionale problemele minorităţii române din Transcarpatia, Ucraina.

Dacă tot dorește să acceadă în UE și în NATO, și încă cât mai rapid posibil, Ucraina trebuie să înțeleagă că trebuie să aplice standardele europene și atlantiste în materia acordării și respectării drepturilor minorităților naționale. Dacă ar fi aplicat aceste standarde, poate nu se ajungea la conflictele cu Rusia putinistă din 2014 și din prezent. Timp de peste două decenii, respectiv până în 2014, românii au fost considerați cei mai mari dușmani ai ucrainenilor dupa ruși, uneori chiar înaintea acestora, conform sondajelor realizate în țara vecină. Militarii ucraineni studiau in manualele lor variante de acțiune împotriva unui stat român agresor. Până acum, minoritatea română din Ucraina a avut parte de un tratament statal dur și a fost deseori terorizată de către organizații ultranaționaliste, cu accese fascistoide, ca RUH sau Sectorul de Dreapta, redenumit mai nou Sectorul 4 (după cele trei sectoare/încărcătoare aflate în dotarea unui soldat pentru pistolul mitralieră).

Ucraina deține șase teritorii românești

Cu toate acestea, România și majoritatea românilor au condamnat ferm nejustificata și sângeroasa invazie rusească și au acordat un sprijin substanțial guvernului și poporului ucrainean. Au fost primiți și tratați cu ospitalitate și cu generozitate peste două milioane de refugiați ucraineni, au fost acordate ajutoare nemilitare semnificative, s-a permis tranzitul unor ajutoare militare acordate de state aliate din NATO, a fost facilitat exportul cerealelor din țara vecină prin porturi, pe șosele și pe căi ferate din țara noastră, ș.a. Țara noastră si-a periclitat astfel propria securitate națională și integritate teritorială. România nu a înjunghiat Ucraina pe la spate, cum a făcut Ungaria, care, în momentele critice din 2014 și din acest an, a revendicat ferm, de la cel mai înalt nivel politic, autonomia teritorială pentru minoritatea maghiară din Transcarpatia, a vociferat și nu a aplicat sanctiunile economice impuse de UE, nu a permis tranzitarea teritoriului ungar cu materiale militare NATO pentru Ucraina, invocând tot timpul că ,,nu este războiul nostru”. Iar românii din Transcarpatia au dovedit loialitate deplină statului ai cărui cetățeni sunt, neavând accese iredentiste ca maghiarii din zonă. În 2014, în cursul primului război din Donbass, au luptat pentru Ucraina în prima linie, fiind folosiți de multe ori drept carne de tun. În războiul actual din Ucraina, au fost și sunt luați cu arcanul din mijlocul familiei, din biserici în timpul slujbelor religioase, din restaurante unde sărbătoresc diverse evenimente sau din alte locuri publice. Mulți dintre ei obiectează că nu au motivație să lupte si să-și riște viața pentru o țară care le refuză drepturi elementare.

Un guvern român vremelnic și neclarvăzător a încheiat pe repede-înainte , cu speranța naivă a accederii în NATO în primul val din fostul lagăr sovietic, un tratat de bună vecinătate cu Ucraina, prin care a recunoscut actualele frontiere ale acesteia cu țara noastră. Consider însă că țara vecină, a cărei statalitate și a cărei independență au fost proclamate și recunoscute doar cu 31 de ani în urmă (în decembrie 1991), ar trebui măcar să recunoască și să țină cont că include între granițele sale teritorii care ne-au fost răpite de imperiul sovietic din care descinde (URSS) și anume Nordul Bucovinei (regiunea Cernăuți), Sudul Basarabiei (Bugeacul), Ținutul Herța, Ținutul Hotin, Insula Șerpilor și o parte din Maramureșul istoric (în regiunea Transcarpatia).

Deputat

Daniel Florin Ghiță