Mister partial lămurit în cazul audierilor programate joi la DIICOT, în dosarul de delapidare al medicului Mihai Lucan. Edilul clujean, Emil Boc, si ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care ar fi trebuit să dea declaraţii astăzi, după cum afirmau surse judiciare, nu au primit citaţiilela timp. În aceste condiţii, procurorul de caz a stabilit ca audierea lor să fie reprogramată, informează Agerpres. Miercuri, la ieşirea de la DIICOT, deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat că medicul Mihai Lucan a fost ajutat de Emil Boc, după ce edilul ar fi primit tratament preferential în cazul unei intervenţii chirurgicale. Mai mult, după aceasta, medicul clujean ar fi fost numit consilier personal pe probleme de sănătate al edilului din Cluj Napoca. Reacţia lui Emil Boc nu a întârziat. Într-o intervenţie la postul Digi24, edilul spune că nu a beneficiat de tratament preferenţial din partea medicului Mihai Lucan, iar contractul pentru clinica privată a profesorului a fost aprobat înainte ca el să fie primar al Clujului.
@van kiparos : nu-i bai c-ar fi profesori (sau pe lânga, vezi Carmen Dan), bai e ca-s incompetenti si surdo-mutzi, autisti. Ca toata viata numai pagube-au facut în jurul lor, ca numai gospodari nu sunt si ca dracu’ stie cum si-au facut scoala, ca nu se vede c-ar avea-o.