Bogdan Grabowski, avocatul proprietarilor sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, a declarat pentru News.ro că data la care statul român va semna actul de vânzare-cumpărare, cu valoare de 11 milioane de euro, cu moştenitorii operei lui Constantin Brâncuşi a fost amânată pentru 20 decembrie, în urma solicitării venite din partea Guvernului.
”Ne-am întâlnit, ei ne-au propus data de 20 decembrie şi am fost de acord. Iniţial, spuseseră de 30 noiembrie, apoi ne-au rugat să amânăm, pentru că este nevoie să facă rectificări bugetare şi alte lucruri”, a declarat Bogdan Grabowski pentru sursa citată.
Update Cioloş: Așteptăm punctul de vedere al Parlamentului
Actul, semnat de viitorul Guvern?
Pe 12 octombrie, Guvernul a anunţat că opera “Cuminţenia Pământului“ va fi achiziţionată de statul român. La data de 20 decembrie când ar trebui semnat actul este posibil să fie deja învestit noul Guvern rezultat după alegeri.