La aproximativ 25 de km de Malaga, în stațiunea Fuengirola, se află Hotelul Higueron, un resort de elită al turismului de pe Costa del Sol.
Federația spaniolă de tenis a organizat, aici, ultima mare conferință a lui Rafa Nadal ca jucător al echipei naționale. Deși s-a numit Spain Press Conference, în realitate, au fost 50 de întrebări pentru Nadal, una pentru David Ferrer și una pentru Carlos Alcaraz.
A fost impresionant. Cam 500 de jurnaliști au venit să mai apuce o dată să-i pună o întrebare, să-l asculte răspunzând cu stilul acela copilăros, să-l filmeze, să-l înregistreze sau să-l fotografieze în tricoul Spaniei la o conferință eveniment.
Din imagine se observă că Rafa a trecut prin toate stările și a fost surprins, ba serios, ba abătut și preocupat, ba îngândurat, ba melancolic și trist, ba vesel și fericit. A răspuns tuturor, nu a dramatizat, a spus că acesta e cursul normal al vieții, nu trebuie să fie supărat nici el, nici fanii, că orice sportiv are un început, o perioada de glorie și apoi cariera se termină, dar viața continuă. Că a făcut multe greșeli, dar acum, la sfârșit, e împăcat cu el însuși. Rămâne un model, un exemplu de urmat de oricine, e modest, e atât de simplu și de pueril. Când a intrat în sală, cu mersul lui apăsat, ne-a mișcat pe toți. Parcă simți că și tu, din omul acela simplu care ești, te transformi și devii mai bun sufletește și mai puternic în ceea ce vrei să faci ca profesie sau în viață. Înainte să se așeze pe scaunul său, a observat-o pe o femeie, în vârstă, blondă, de la ITF, care stă la laptop și transcrie ( întrebările și răspunsurile ), s-a oprit și a pupat-o. Incredibil!
Locul lui a fost ales, firește, la mijlocul mesei. În stânga, îl avea pe David Ferrer și în dreapta pe Carlos Alcaraz.
Să prind poze bune, m-am așezat, în fața lui, la 5 metri. Am făcut sute de fotografii. Mi se părea că următoarea și următoarea și iar următoare va fi cea mai reușită și tot apăsam pe buton. Senzația ciudată că altă ocazie nu vei mai avea, te face să cauți perfecțiunea și absolutul.
La un moment dat, am obosit. Am niște dureri la cotul de la mâna dreaptă din iulie. Ca să sprijin aparatul pe ceva, m-am gândit să mă las pe spătarul scaunului și să stau picior peste picior. Dar imediat, mi-am spus că nu se poate așa ceva. Din respect pentru marele campion, din respect pentru simbolul care e, nu pot să stau în poziția aceasta. Și am rămas ca și până atunci, în ciuda suferinței mele.
Acest articol este susținut de producătorul românesc de sucuri bio Melissimo.
